Monthly Archives - decembrie 2016

Duminica a 27-a după Rusalii (Vindecarea femeii gârbove).

În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt [...]

Arhim. Irinarh(Costru) aniversează 19 ani de stăreție.

   Astăzi, la 9 decembrie 2016, cu Mila lui Dumnezeu și sub Acoperămîntul Maicii Domnului , Egumenul Mănăstirii „Țigănești”, Arhim. Irinarh(Costru) la vîrsta sa de 43 ani, împlinește 19 ani de cînd stărețește acest sfînt locaș. El fiind al treilea stareț de la redeschiderea mănăstirii,  1992(anul redeschiderii), și al 40 stareț de la înființarea sfîntului locaș „Țigănești”,  1725(anul înființării).    Nu are nevoie de cuvinte de  laudă, pentru că le socoate fără de folos! Dar nici nu putem trece sub [...]

RUGĂCIUNEA VORBITĂ

    Începutul lucrării rugăciunii lui Iisus, la fel ca şi orice altă rugăciune, este cuvântul. „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” aşa strigă omul către Dumnezeu de câte ori îşi face pravila de dimineaţă şi de seară, oriunde s-ar afla, indiferent de poziţie sau loc, procedând întocmai cum îl va sfătui părintele duhovnic. Dar dacă acesta lipseşte, atunci trebuie să te străduieşti ca oricând  şi oriunde să petreci în rugăciune. La pravila citită din cartea de rugăciuni, [...]

Despre mănăstire și monahism.

Mănăstirea este Ierusalim și Sion duhovnicesc. Monahismul de astăzi este cu școală multă, dar cu practică puțină. În capul obștii trebuie oameni cu viață, nu cu școală. Dacă stareții și duhovnicii vor fi ca făcliile în sfeșnic și vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mănăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii; iar dacă nu, nicidecum. Cel ce se gândește să intre în monahism să se roage mult înainte de [...]

Rugăciunea lui IISUS

„Căci din inimă ies gânduri rele” — (Mt.15, 19).Aceste cuvinte au fost rostite de dulcele Iisus, Domnul nostru, Puitorul de nevoinţă, Conducătorul şi Întemeietorul lucrării unei pocăinţe adevărate. În urma căderii, după ce omul a îndrăgit propria-şi voinţă, imperfectă şi rea, mai mult decât atotperfecta voie a lui Dumnezeu, răul a pătruns în inima lui. Samavolnicia sau împlinirea voii personale, a îndepărtat sufletul de la Dumnezeu şi omul a rămas doar cu slăbitele sale puteri. Era necesar să se [...]

Despre rugăciunea în Biserică

Așezămîntul rugăciunilor obștești în Sfintele lui Dumnezeu Biserici este o mare milă dumnezeiască pentru om. Aceste rugăciuni sunt rînduite de Apostoli, de sfinții lor ucenici și de Sfinții Parinți din primele veacuri ale creștinismului, potrivit unei descoperiri de sus. La aceste rugăciuni, fiecare creștin poate lua parte, chiar și cel neștiutor de carte își însușește cunoștințele, vorbirile frumoase, poeziile duhovnicești, ale sfinților cuvîntători și ale cărturarilor creștinismului. În timpul rugăciunilor citite, cel ce dorește poate învăța foarte ușor rugăciunea minții, [...]

Despre patimi

Draga tatii, viața asta e foarte grea, trebuie să te lupți până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul și curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu știi sfinții ce luptați erau? Dar te păzește Maica Domnului. Dacă ai credință și frică de Dumnezeu, te acoperă și Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiești [...]