Monthly Archives - iunie 2015

Unde-i sinceritate, acolo-i darul lui Dumnezeu

Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneţ, un cuvânt frumos. Da, să te poţi prezenta oriunde şi oricand cu ceea ce eşti, cu interiorul tău şi cu exteriorul tău, pentru că viaţa din exterior este o proiectare a vieţii din interior. Aşa că dacă ai o aşezare bună sufletească, proiectezi şi in afară ceea ce ai înăuntru şi e excepţional. (mai mult…)

Sf. Teofan Zăvorâtul – Credința pe care o cere Domnului

[Rom. 6, 18-23; Mt. 8, 5-13]. Ce credință avea sutașul! L-a uimit chiar și pe Domnul. Ea stă în aceea că la mărturisit pe Domnul ca Dumnezeu al tuturor, Stăpân Atotputernic al tuturor celor ce sunt; de aceea L-a și rugat: “Zi numai un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Cred că toate sunt supuse Ție și ascultă de porunca Ta.” (mai mult…)

Duminica Tuturor Sfinților la Mănăstirea Țigănești

Sfânta Biserica îi pomenește acum pe toți Sfinții care din veac au plăcut lui Dumnezeu – îi pomenește după Pogorârea Sfântului Duh, ca pe un rod al Sfântului Duh, pentru că toți Sfinții sunt sfinți prin harul Sfântului Duh. Duhul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât asupra Apostolilor, nu a rămas numai în ei, ci prin ei S-a revărsat asupra întregii lumi și a înviat fața ei cea omorâtă de păcat. Toți cei ce credeau se umpleau de Duhul prin [...]

Pomenirea Sfinţilor, întocmai cu Apostolii, marilor împăraţi Constantin şi Elena

21 mai. Pomenirea Sfinţilor, Măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu Apostolii, marilor împăraţi Constantin şi maica sa Elena. Părinţii Sfântului Constantin cel Mare au fost împăratul Constanţius Chlorus şi împărăteasa Elena. Constanţius Chlorus a mai avut şi alţi copii de la alte soţii, dar dar de la Elena l-a avut doar pe Constantin. După încoronarea sa, Constantin a dat trei mari bătălii: cea dintâi împotriva lui Maxenţiu, tiranul roman; a doua împotriva sciţilor de la Dunăre; iar a treia [...]

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt…

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în ființă, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-au tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită. Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: “De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni”. Și iarăși: [...]