În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt…

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în ființă, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-au tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: “De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni”. Și iarăși: “Voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede”. Iar după patimă, înainte de înălțarea la cer, iarăși a zis: “Iar voi să rămâneți în Ierusalim, până când vă veți îmbrăca cu putere de sus”. Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum li L-a trimis.

Pe când Ucenicii se găseau în foișor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neașteptate tunet din cer, în așa fel, încât a străbătut mulțimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; și Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci și peste cei șaptezeci de ucenici; și acestea au început să grăiască în limbi străine, fiecare dintre apostoli grăind limbile tuturor neamurilor.

Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe apostol grăind în limba sa proprie, ci și apostolul înțelegea și grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulțimea socotea că sânt beți; că neânțelegând cum fiecare apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alții, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta?

Și precum odinoară a amestecat pe cei ce știau numai o limbă și i-a împărțit în mai multe limbi, tot așa și acum, celor ce cunoșteau numai o limbă, le-a împărțit multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiți în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulți inși adunați și ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni. Faptul că s-a petrecut în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea veche, să se reverse și harul Duhului; după cum și Hristos făcuse în loc de Paștile cel obișnuit săvârșind un nou Paște propriu, Paștile cel adevărat.

Apostolii au fost învinuiți de beție. Dar Petru, sculându-se și vorbind în mijlocul mulțimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântul proorocului Ioil. Astfel a înduplecat cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos.

Sfântul Duh Se numește Mângâietor, ca Unul Care are putere să ne mângâie și să ne aline; căci pe El L-am primit în locul lui Hristos și printr-Însul avem și pe Hristos. Și El mijlocește, cu graiuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca și Hristos, căci și Hristos este Mângâietor. Că zice Apostolul: “Avem Mângâietor către Dumnezeu pe Iisus”. De aceea, Duhul Sfânt Se mai numește și “alt Mângâietor”. Se numește altul, pentru că este de aceeași ființă. Sfântul Duh este întru toate cu Tatăl și cu Fiul. Într-un cuvânt, toate câte are Tatăl și Fiul are și El, afară de nenaștere și naștere, de vreme ce El purcede de la Tatăl.

Cu venirea Sfântului Duh și pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi! Amin.