Sfîntul Teofan Zăvorîtul (Episcop Rus)

PRAVILA DE RUGĂCIUNE(Cuvînt înainte)

   În ceasurile în care lumea oarbă petrece în veselii zgomotoase și nebunești, robii lui Hristos plîng în liniștea chiliilor, revărsîndu-și rugăciu­nile pline de osîrdie înaintea Domnului.

Fiii lumii după ce își petrec noaptea într-o nebunească priveghere, întîmpină ziua următoare cu duhul întunecat și scîrbit, iar robii lui Dumnezeu întîmpină acea zi cu veselie și cu duh îmbărbătat, stăpîniți de conștiință și de sim­țirea unei neobișnuite capacități pentru cugeta­rea de Dumnezeu și pentru a reîmprospăta lucru­rile bune, întrucît noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu nevoința rugaciunilor. Domnul, în timpul rugăciunilor Sale a îngenunchiat, deci nici tu creștine nu trebuie să neglijezi îngenun­cherile, dacă ai puteri suficiente pentru a le săvîrși. Prin plecarea noastră cu fața la pămînt, după lămurirea Sfinților Părinți, se închipuie căderea noastră iar prin ridicarea de la pămînt, Răscumpărarea noastră. Înainte de a începe pravila de seară, este deosebit de folositor să facem un număr de metanii, după putere; căci în urma lor trupul ți se va încălzi, iar inima va primi un simțămînt de tristețe binecuvîntată, iar prin una și prin cea­laltă se va pregăti o citire plină de osîrdie și de luare aminte a pravilei.

În vremea săvîrșirii pravilei și a metaniilor nu trebuie să ne grăbim deloc. Atît pravila cît și închinăciunile trebuie să le săvîrșim cît se poate de încet. E mai bine să citim mai puține rugăciuni și să batem mai puține metanii, pentru luare aminte, decît multe, și fără de luare aminte.

Alege-ți o pravilă corespunzătoare puterilor tale sau cea dată de duhovnic. Ceea ce a spus Domnul despre Sîmbătă (cum că ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate și trebuie raportat către toate nevoințele binecuvîntate, iar printre ele și către pravila de rugăciune. Pravila de rugăciune este pentru om, iar nu omul pentru pravilă. Ea trebuie sa-l ajute pe om să ajungă la sporirea în cele duhovnicești, nu să-i servească drept o povară cu neputință de purtat, care zdro­bește puterile trupești și tulbura sufletul. Cu atît mai mult, ea nu trebuie să slujească drept un pri­lej de mîndrie și de o păgubitoare părere de sine, de pierzătoare osîndire și înjosire a semenilor.

O pravilă de rugăciune aleasă cu chibzuință, corespunzătoare puterilor și felului de viață, servește drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoiește pentru mîntuirea sa. Săvîrșind-o în anumite ceasuri, dobîndim o deprindere, o ce­rință firească și necesară. Cel ce a căpătat această fericită deprindere, de îndată ce se va apropia de obișnuitul loc de săvîrșire a pravilei, sufletul i se umple de o dispoziție către rugăciune. El n-a început să pronunțe nici un cuvînt  din rugăciunile citite de el, iar din inimă se și revarsă umilința și mintea se adîncește în întregime în cămara dinlăuntru.

„Prefer, a spus un oarecare Părinte; mai bine o pravilă de scurtă durată dar mereu îndeplinită decît una de lungă durată dar în scurtă vreme părăsită. Iar o astfel de soartă o au întotdeauna pravilele de rugăciune ce nu sunt pe măsura puterilor”.

În timpul primului avînt de rîvnă și fierbin­țeală, nevoitorul le îndeplinește un timp oare­care, dar desigur că dînd atenție mai mult canti­tății, decît calității mai tîrziu puterile îi slăbesc din cauza nevoințelor ce întrec forțele trupești, ceea ce îl silește să-și scurteze din ce în ce mai mult pravila.

Vai!  Și adeseori nevoitorii, rînduindu-și fără nici o chibzuială o pravilă împovărătoare, trec de la pravila cea atît de grea direct la lepădarea oricărei pravile. După lepădarea pravilei și chiar după scurtarea ei, năpădește numaidecît asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el începe să simtă un dezechilibru sufletesc. Din dezechi­libru se naște trîndăvia care, întărindu-se, pro­duce o slăbire și o ieșire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fără judecată începe să se dea în mîinile unei vieți deșarte și risipite, căzînd cu indiferență în cele mai grosolane greșeli. Vai!

După ce ți-ai ales o pravilă de rugăciune pe măsura puterilor și necesităților sufletești, luptă-te cu tine să o împlinești, cu grijă și fără abatere, căci aceasta este de trebuință pentru menținerea puterilor morale ale sufletului tău, așa cum este de trebuință pentru menținerea puterilor trupești, un aer curat și o hrană sănă­toasă suficientă ce se întrebuințează zilnic în anumite ceasuri.

„În ziua Judecății Sale, Domnul nu ne va osîndi pentru că am lăsat psalmii – zice Sfîntul   Isaac Sirul – nu pentru că am lăsat rugăciunile, ci pentru că am dat putință demonilor să intre liber în noi. Demonii, cînd vor afla un loc, vor intra și vor închide ușile ochilor noștri. Atunci ei îndeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, în chip silnic și necurat, cea mai cumplită răzbu­nare, tot ce nu este îngăduit de Dumnezeu”.

Vai! Din pricina că am lăsat o mica pravilă, ­pentru că cei care o îndeplinesc, se învrednicesc de apărarea lui Hristos – noi ne facem supuși diavolilor, după cum este scris de un oarecare înțelept: „Cel ce nu-și supune voia sa lui Dum­nezeu, se va supune vrăjmașilor săi”. Aceste pravile, care ți se par mici, ți se vor face niște ziduri împotriva celor ce stăruie sa ne robească.

Săvîrșirea acestor pravile înlăuntrul chiliei este stabilită cu înțelepciune de cei ce au așezat Tipicul Bisericesc, după o descoperire de sus, pentru paza vieții noastre.

Marii Părinți ai Bisericii, care dintr-un prea mare belșug de lucrare a darului au petrecut în­tr-o neîncetată rugăciune, nu-și lăsau nici pravila lor, pe care s-au obișnuit să o săvîrșească în anumite ceasuri din zi și din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem în viețile lor. Sfîntul Antonie cel Mare, săvîrșindu-și pravila la ceasul al nouălea (ceasul al nouălea bisericesc cores­punde ceasului al treilea de după amiază) s-a în­vrednicit de o descoperire dumnezeiască.

Cînd Preacuviosul Serghie de Radonej se ocupa cu citirea rugăciunilor sale, în timpul Aca­tistului Maicii Domului i s-a arătat Prea Sfînta  Fecioară însoțită de Apostolii Petru și Ioan.

Citirea plină de rugăciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, în afară de vrednicia Sa proprie,… servește drept o admirabilă pregătire pentru exercitarea cu rugăciunea lui Iisus, care se ci­teste astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune alcătuiește aproape unica în­deletnicire pentru nevoitorii sporiți care au ajuns la simplitate și curățenie, pentru care orice multa cugetare și multa cuvîntare le este drept risipire împovărătoare. Acatistul arată cu ce gînduri poate fi însoțită rugăciunea lui Iisus, care pentru un nou începător pare extrem de uscată. El, în toată întinderea lui, zugrăvește numai cererea păcătosului ca Domnul Iisus Hristos să-l milu­iască; dar acestei cereri i se dau felurite forme corespunzătoare cu munca minții noilor începa­tori. Așa li se dă pruncilor hrana, care mai întai este înmuiată.

Iubite frate, supune-ți libertatea în folosul pravilei, căci ea, lipsindu-te de libertatea pierzătoare, te va lega numai pentru ca să-ți aducă li­bertatea duhovnicească, libertatea lui Hristos. La început lanțurile ți se vor părea grele, mai tîrziu însă, se vor face scumpe pentru cel legat de ele.

Toți sfinții lui Dumnezeu au luat asupra lor și au purtat jugul cel bun al pravilei de rugăciu­ne. Urmează și tu lor, calcă și tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luînd trup omenesc și arătîndu-ne prin El Însuși Chipul de purtare, a lucrat așa cum lucra Tatăl Lui, vorbea ceea  ce Îi poruncea Tatăl, avînd drept scop împlinirea întru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh este una, cu privire la oameni, ea se cuprinde în mîntui­rea oamenilor.

Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! AMIN.