Despre pravila de rugăciune

                În cazurile în care autorul vorbeşte despre pravila de chilie, sau oferă sfaturi practice cu privire la ea, de la cititor se cere o abordare chibzuita. Trebuie să ştim că unele specificări prezente în poveţele Vlădicăi Antonie, ţin de situaţia cu totul deosebită în care se aflau credincioşii din Rusia la sfârşitul anilor ‘50, începutul anilor ‘60, ai sec. XX, când, după 40 de ani de prigoană împotriva Bisericii abia încetaţi, începe o nouă perioadă de persecuţii. Lucrarea de faţă a fost scrisă pentru monahii din afara mănăstirilor, care se nevoiau în lume, neavând povăţuitori şi stareţi, în limita rânduielii vieţii mănăstireşti, în lipsa literaturii duhovniceşti şi, desigur, în condiţii cu totul nefavorabile, care implicau în viaţa monahilor necesitatea îngrijirii de cele materiale   şi de starea lor socială. Iată de ce unele recomandări, şi anume cele cu privire la pravila de chilie, nu sunt adecvate condiţiilor din prezent.

          Maica Antonia, ucenica de chilie a Vlădicăi, îşi aminteşte despre acesta: ,,Vlădica spunea că dacă monahul nu-şi va citi zilnic pravila de rugăciune, adică slujbele din  întreg ciclul zilnic al slujbelor bisericeşti, atunci el nu va rezista în viata monahală. El îi sfătuia în îndeplinirea acestei pravile pe toţi fiii duhovniceşti pe care îi călugărise. Îndeplineam şi eu această pravilă. Îmi trebuiau 5 ore pe zi pentru ea. În prezent e mult mai uşor, deoarece toate aceste slujbe se slujesc zilnic în biserici.”

             Trebuie să ţinem cont şi de faptul că Vlădica Antonie nu a scris această lucrare pentru  un cerc mai larg de cititori şi nici cu intenţia de a o publica. Ea a fost destinată fiilor săi duhovniceşti, pe care el îi cunoştea bine şi-i povăţuia şi pentru care se ruga şi pentru care, ca un povăţuitor, îşi asuma o oarecare responsabilitate în faţa lui Dumnezeu. Cititorul contemporan, atunci când face cunoştinţă cu lucrarea arhiepiscopului Antonie, trebuie să ţină cont de aceste specificări, şi să tină cont şi de sfaturile Vlădicăi cu o anumita chibzuială.

           Spre exemplu: autorul recomanda începătorilor să adauge la pravila obişnuită câte 500 de rugăciuni ale lui Iisus dimineaţa şi seara. În condiţiile de astăzi, aceasta pravilă nu este fără pericol pentru cei care locuiesc în lume pentru faptul că sunt supuşi unor mai mari ispite din partea trupului.

            Cuviosul Varsanufie de la Optina, atunci când discuta cu fiii săi duhovniceşti din lume despre măsura pravilei, spunea: ,,Vouă vă este imposibil să vă umpleţi viaţa cu rugăciunea lui Iisus, deoarece sunteţi ocupaţi cu serviciul şi cu altele, dar bine este ca fiecare să zică această rugăciune în fiecare zi, după posibilitate: care de 20 de ori’, care de 40 de ori, care de 50 de ori sau chiar şi de 100 de ori. Fiecare să se deprindă cu ea după putere. Important este să nu stăm pe loc. Măcar cu un pas înainte, şi pentru  aceasta, Slavă Domnului !“

            Sfântul Ignatie (Briancianinov), recomanda monahilor din mănăstiri următoarea pravilă: ,,La început, străduieşte-te să zici rugăciunea lui Iisus de 100 de ori cu atenţie şi fără grabă. Cu timpul, dacă vei observa că poţi să zici şi mai multe, adaugă încă câteva rugăciuni”.

              Cu toate acestea, exista şi alte păreri. Se pare că în această problemă se cere o deosebita atenţie şi nu puţina înţelepciune. Iată ce recomanda Sfântul Teofan Zăvorâtul unui începător: ,,Să spui rugăciunea în felul următor: două zile câte o mie de rugăciuni, apoi alte două zile câte două mii, iar peste o săptămână câte trei mii. La numărul de trei mii  te poţi opri pentru un timp mai îndelungat, iar apoi mai adaugă încă câte o mie. Bine ar  fi să deprinzi această lecţie a o face noaptea… iar rugăciunea aceasta o poate spune nu numai monahul, ci şi mireanul”.

              Un exemplu pilduitor îl întâlnim în viaţa episcopului Varnava (Beliaev). Odată, o monahie care spunea zilnic rugăciunea lui Iisus de o mie de ori, i-a cerut Sfântului Varnava binecuvântare pentru mărirea acestei pravile. La care el i-a răspuns: “Ar fi bine să vă supuneţi unui examen. Spre exemplu, rostiţi rugăciunea nu de o mie de ori, ci de zece ori, însa în aşa fel, încât să nu scăpaţi în minte nici un cuget sau imagine”. Nu după mult timp, maica cu pricina a venit şi s-a pocăit, spunând că nu poate sub nici o formă a îndeplini această pravila fără să-şi scape atenţia sau să cugete ceva în afara rugăciunii. Este clar că aici întâlnim o situaţie în care rugăciunea nu este adevărată. De multe ori ni se pare că ne rugăm bine. Unii monahi, rostesc într-adevăr multe rugăciuni pe zi, dar  se ostenesc ,,în aer” deoarece la ei rugăciunea nu se mişcă din loc.

            Dumnezeu  împodobeşte cu darurile Sale nu o astfel de osteneală goală, ci smerenia. Îndemnul insistent spre o rugăciune făcută cu trezvie, îl întâlnim şi la Părinţii contemporani. Spre exemplu, Părintele arhimandrit Ioan (Crestianchin) de la Pschov, spune: ,,Cel mai important şi trebuincios nouă dar de la Dumnezeu este darul înţelepciunii. De el avem nevoie atât în treburile lumeşti, cât şi în viaţa duhovnicească…

            Nu vă alegeţi o pravilă mare de rugăciune, căci atunci când ai inima şi sufletul pline de patimi şi, persistând în această stare, cauţi să spui de multe ori rugăciunea lui Iisus, ţi se poate întâmpla vreo dereglare psihică. În vremea noastră nu se cade a ne apuca de multe nevoinţe mai ales din voinţă proprie, deoarece mândria în aşa măsură a întunecat mintea şi simţurile noastre, încât nevoinţele mari pot aduce numai pagubă”.

           Despre înlocuirea pravilei după cartea de rugăciuni cu rugăciunea lui Iisus, aflam la Sfântul Isaac Sirul: “Nu socoti zadarnică înlocuirea psalmodiei cu rostirea rugăciunii  din inimă cu atenţie, pentru că dacă vei deprinde această rugăciune ea înlocuieşte psalmii”.

            Despre aceasta, contemporanul nostru, Mitropolitul Antonie (Blum) de Suroj, spune: ,,În filocalie, cât şi în Vieţile unor Sfinţi, citim că se cuvine a reduce la minim pravila din cărţi ca să oferim cât mai mult spaţiu pentru rugăciunea lui Iisus. Dacă vrei să ştii ce ar însemna “minim” după Sfinţii Părinţi, atunci ascultă ce scrie Sfântul Grigorie  Sinaitul. La el minim înseamnă Miezonoptica, Rugăciunile de dimineaţă, Utrenia, Vecernia şi Pavecerniţa.

             Pare a fi paradoxal, dar ceea ce la Sfinţi înseamnă ,,minim”, la noi ar fi ,,maxim”. Nu de puţine ori, în scrierile Părinţilor nevoitori citim despre înlesnirea rugăciunii neîntrerupte, care nu ţine de termeni sau timp. Cunoscutul Stareţ sihastru din Caucaz, scrie: ,,Am urmărit scopul să-mi unesc inima, sau omul cel lăuntric, cu Domnul. Pentru aceasta, ziua şi noaptea am rostit Numele Domnului Iisus, Cel vrednic de toata închinarea şi cinstirea. Pentru această lucrare am părăsit oricare altă îndeletnicire duhovnicească. De acum înainte, ce nu aş face, mă strădui să port în inimă Numele preadulce al Domnului Iisus.

Din cartea: „CALEA RUGĂCIUNII LĂUNTRICE” scisă de
Arhiepiscopul Antonie de Golânsk şi Mihailovsc