Cum se descoperă robia lăuntrică(Sfîntul Teofan Zăvorîtul din „PRAVILA DE RUGĂCIUNE”)

Urmatoarele nevoințe duhovnicești descoperă unui nevoitor robia lăuntrică, care servește drept pricină ce deșteaptă războiul în gînduri și simțiri:

1. Adevărata ascultare. În timpul ei, nevoitorul nou începător, tăindu-și pentru Dumnezeu voia sa și întelegerile sale pentru ca să împlinească voia și întelegerea unui nevoitor sporit, care a dobîndit o neabătută ascultare față de Dumnezeu, va trezi negreșit spre o lucrare potrivnică pe trufașul înger căzut și prin aceasta va descoperi prezența lui în sine. Dacă nevoitorul nu se va amăgi de înșălările vicleanului celui rău, care năzuiește sub diferite pretexte să-l abată de la ascultare, și va rămîne stăruitor în nevoință, atunci va trezi pe vrăjmașul nevăzut spre zavistie și spre o cumplită luptă; va deștepta pe vrăjmașul care nu se va lăsa pînă nu va ridica în nevoitor o cumplită împotrivire împreună cu diferite închipuiri păcătoase, cugetări, simțiri, distracții, și prin aceasta va da pe față răul care se ascunde într-o neobișnuită lărgime în adîncul inimii și care face impresia că nu există deloc.
2. Citirea, învățarea și împlinirea poruncilor Evanghelice, acestea, tăind păcatul făptuit, nimicesc îndeosebi păcatul din mintea și din însăși inima ta. Împlinirea acestor porunci, sau mai bine zis stăruința de a împlini poruncile în chip necesar, dezvăluie păcatul care trăiește în noi și deșteaptă o aspră luptă lăuntrică la care iau parte cu cea mai mare putere duhurile răutății.
3. Necinstirile și alte scîrbe, de asemenea descoperă păcatul ce se ascunde în adîncul sufletului. Tocmai de aceea necazul ce vine asupra noastră se numește ispită pentru că el dă pe față starea ascunsă a inimii. Firește că în omul care încă se află sub stăpînirea păcatului, ocara pe care i-o aduc alții, dezvăluie pacatul care trăiește în adîncul sufletului lui, care se arată în afară prin amărăciunea inimii, prin mîhnire, prin gînduri de cîrtire, prin indignare, prin îndreptățirea de sine, prin răzbunare, prin ură. Lucrarea puternică a acestor patimi în suflet, mai ales năvala și atacul gîndurilor și închipuirilor, servesc drept un semn neîndoielnic despre lucrarea trufașului înger căzut.
4. Rugăciunea făcută cu luare aminte, mai ales rugăciunea cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, în vremea stăruințelor de a uni inima cu mintea, scoate la iveală balaurul ce se cuibărește în adîncurile inimii și rănindu-l, îl trezește spre mișcare. Oh!…

• Din:PRAVILA DE RUGĂCIUNE(Sfîntul Teofan Zăvorîtul)