Inventarul liturgic

Inventarul liturgic

La solicitarea Societății de Istorie și Antichități din Odesa, Dicasteria duhovnicească din Chișinău, între anii 1840 și 1843, a colectat informații despre icoanele vechi și podaobele mănăstirilor.

Odată cu ridicarea noii biserici de piatră, cea veche, din lemn, a fost dărâmată, iar iconostasul a fost vândut locuitorilor din satul Fântâna Zânelor din județul Ismail contra sumei de 180 ruble de argint[1]. Din surse constatăm că noua biserică cu hramul Addormirea Maicii Domnului era asigurată pe deplin cu inventar liturgic[2]. Clopotnița alăturată avea trei clopote cu greutatea între unu și patru puduri[3].

Șt. Ciobanu a confirmat că printre odoarele mănăstirești se numărau și catapetesmele bisericii de iarnă și ale celei de vară, realizate din lemn și împodobite cu icoane noi, cu pictură rusească[4]. Singura icoană cu adevărat valoroasă la acea vreme (1931) se afla în pridvorul bisericii Adormirea Maicii Domnului și ca pictură se deosebea de celelalte icoane. Avea dimensiunile de 1,0 x 0,80 cm, pictată în ulei, potrivită prost ca tehnică, coșcovită. A fost lucrată de un pictor care a folosit un model frumos, una din inscripțiile de pe ea datând cu anul realizării, 1855.

Icoana o reprezenta pe Fecioara Maria îmbrăcată în veșminte de culoare închisă (negru-mat), peste care avea aruncată o mantie aurie, care îi acoperea și capul. Fața senină, mâinile și picioarele erau realizate și ele după un model bun. În stânga Fecioara Maria ținea Pruncul în brațe, în dreapta se afla un sceptru aurit, similar nimburilor din jurul capetelor. Fundalul icoanei era verde, coșcovit și el. Sus, pe sânga, se vedea un înger zugrăvit în culori albe ușoare, în zbor, ținând cu stânga icoana Sfintei Marii. Sus, în stânga capului, putea fi citită inscripția M.P.O.Y., iar în dreapta – I.C.X.C. Jos, pe fundalul verde, se citea inscripția: ,,Apărătoare Doamnă pentru biruință mulțumiri izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. și ca ceia ce ai stăpânire nebiruită slobozește-ne pe noi din toate nevoile ca să strigăm ție, bucură-te Maică  pururea fecioară. 1855”.

În 1937 se relata că în privința odoarelor bisericești, din punct de vedere artistic, mănăstirea era săracă, singura icoană a Maicii Domnului deosebindu-se ca pictură, fiind cu adevărat bizantină, iar catapeteasma, ca și la cealaltă biserică, erau simple, de lemn, cu icoane noi de pictură rusească[5]. În 1941-1942, ambele biserici erau menționate ca fiind ,,cu obiecte îndestulate”, fără a fi specificate natura podoabelor liturgice și a icoanelor, originea și vechimea lor, stilul și iconografia[6].

Singura icoană care a fost salvată de urgia regimului sovietic în timpul lichidării bisericilor și mănăstirilor din RSSM a fost cea a Sfântului Pantelimon, oferită în dar schitului Țigănești în 1909 de mitropolitul Serafim (Leonid Ciciagov), care în anii 1908-1914 a fost episcop de Chișinău și Hotin, el îngrijindu-se de construcția casei eparhiale, unde s-au aflat diverse asociații, frății, biblioteca etc. Celelate icoane și cărți bisericeși, la închiderea mănăstirii din 1959, au fost arse la marginea pădurii pe malul râului Ichel. Bunurile mănăstirești – covoarele și alte obiecte care puteau fi folosite în gospodărie – au fost împărțite între ei de către săteni.

Peste cățiva ani de la redeschidere, în 1998, iconostasul bisericii Adormirea Maicii Domnului, după reparație, este ca nou, din lemn, având icoane noi, pictate în stil rusesc.

[1] Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 6-8.

[2] ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3284, f. 110.

[3] Ганицкий М., Монастыpи в Бессарабии, в: КЕВ, с.550.

[4] Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 6-8.

[5] Micșunescu Dimitrie, Vizitând mănăstiri, p. 57-60.

[6] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 54-75.

Share