Fragmente din Aşchii de cer
În 1959, atunci când sovieticii au desfiinţat mănăstirea Ţigăneşti, ca s-o prefacă într-un spital pentru alienaţi, iar călugării au fost scoşi de pe teritoriul vechii chinovii cu patul armelor, numai stareţul Ioachim Burlea nu se grăbea nicăieri: a intrat în altar, s-a rugat în genunchi, a bătut mai multe metanii şi – fără să se ridice din genunchi – a ieşit din altar, apoi – din biserică, pe urmă – şi din curtea mănăstirească, înaintând în genunchi şi bătând neîncetat metanii, şi asta până a ieşit pe poarta mănăstirii; abia dincolo de zidurile ctitoriei boierului Lupu Gheuca de la 1725 de pe timpul lui Mihai Racoviţă-Vodă, arhimandritul s-a ridicat în picioare.
Mănăstirea a fost redeschisă în 1992, după prăbuşirea imperiului satanist de la răsărit. „Ar fi trebuit ca monahii să se fi întors aici tot în genunchi, aşa cum au plecat, îmi spune scriitorul Ion Bradu. Şi să ia cu ei pe rotula genunchilor cenuşa icoanelor şi cărţilor vechi pe care antihriştii le-au ars atunci, în 1959, la marginea pădurii, pe malul râului Ichel, semn că biserica noastră e plină cu cenuşi de cărţi, de icoane şi de sfinţi amestecate.”