Despre folosul citirii Psaltirii

[:ro]Ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, un mare accent acum se pune pe nevoinţă şi pe rugăciune. Dintre toate rugăciunile folositoare pentru creştini mulţi Părinţi duhovniceşti recomandă să citim Psaltirea.

Creştinii din primele secole (inclusiv călugării din pustia Egiptului), mai toţi ştiau Psaltirea pe de rost şi o cântau cu multă evlavie înBiserică sau pe la casele lor (pe la chiliile lor – referitor la călugări).

Ce spun Sfinţii Părinţi şi Părinţii Bisericii despre citirea Psaltirii?

Sf. Ioan Gură de Aur: „Psaltirea este oglinda dreptei credinţe şi a privirii către Dumnezeu.

Aceasta pentru păcate mustră, la calea dreptăţii aduce, spre lauda lui Dumnezeu deşteaptă, credinţă şi dragoste a avea în Dumnezeu învaţă, spre iubirea de aproapele şi îndeplinirea datoriilor îndeamnă”.

Sfantul Ioan Gura de Aur mai zice: ,,Mai bine sa inceteze soarele din caldura sa,decat sa inceteze citirea Psaltirii”

Sfantul Vasile cel Mare: ’’Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia. Caci este scris : ” doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari “.

Intr-adevar, altceva ne invata cartile profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate. Ea profetizeaza cele viitoare, insemneaza fapte istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit. Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos. In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cauta sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate, si la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Astfel, fiindca Duhul Sfant stie ce greu este sa fim indrumati pe calea virtutii, din cauza ca noi dispretuim viata cea inalta, ca unii care suntem inclinati intotdeauna catre placere, ce a facut ? El a impreunat laolalta cu dogmele placerea cantului, pentru ca, fara de stirea noastra, odata cu bucuria si frumusetea celor auzite sa primim si folosul care rezulta din cuvintele pe care le auzim. De altfel tot asemenea fac si doctorii cei intelepti atunci cand au de dat bolnavilor doctorii amare : caci ei le amesteca mai intai cu miere si numai dupa aceea le dau celor ce nu ar putea sa le ia altfel. Deci, aceasta este cauza care a facut ca sa se ajunga si petru noi la cantarile acestea pline de armonie ale psalmilor, pentru ca cei care-i vor citi sa creada ca fac cantari, iar in realitate sa-si cultive sufletele. Caci adevarul este ca niciodata cineva nu a iesit din biserica pastrand cu usurinta in minte cuvintele apostolice sau profetice, fie ele oricat de simple, in timp ce cuvintele psalmilor le canta toti credinciosii si nu arareori s-a intamplat ca cei care din cauza maniei aratau intocmai ca fiarele salbatice, de indata ce au inceput sa cante vreun psalm, la un loc cu altii, sa se intoarca apoi de acolo cu salbaticia din suflet imblanzita, datorita cantecului.

Psalmul este linistea sufletelor, rasplatitorul pacii, potolitorul galagiei si al valurilor gandurilor. El face sa slabeasca mania sufletului si infraneaza pornirea catre patimi; este tovarasul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care impaca pe cei ce-si poarta vrajmasie. Caci cine, oare, mai poate fi socotit vrajmas al altuia, atunci cand isi uneste glasul la un loc cu el, pentru a da laolalta lauda lui Dumnezeu ? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun : iubirea, facand din tovarasia laolalta a glasului un fel de trasura de unire intre oameni; adunand pe credinciosi laolalta intr-un singur glas de cor, psalmul este alungatorul demonilor, aducatorul ajutorului ingeresc, arma pentru teama de noapte, liniste pentru oboseala zilei, pavaza si mangaierea oamenilor credinciosi, iar pentru femeile credincioase una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile sa se arate locuite si patimile sa fie infranate. Inceput pentru incepatori, el este crestere pentru cei care propasesc pe calea virtutii si sprijin pentru cei care merg pe calea desavarsirii. Psalmul este glasul Bisericii; el inveseleste sarbatorile si face sa se nasca in inima credinciosului dorul dupa Dumnezeu. Chiar si din inimile de piatra psalmul stoarce lacrimi. El este o fapta ingereasca, o traire cereasca, o mireasma duhovniceasca. Ce poate fi mai intelept, oare, ca aceasta povata a invatatorului care ne indeamna sa cantam, pentru ca in acelasi timp sa si invatam cele ce ne sunt de folos ? Nu se intiparesc, oare, in felul acesta, in sufletele noastre si mai bine invataturile ? Caci este de stiut ca invataturile care se dau cu sila nu pot sa dainuiasca in suflete, pe cand invataturile care patrund in suflet cu placere si bucurie raman de-a pururi. Ce nu poate invata cineva din psalmi ? Maretia barbatiei, exactitatea dreptatii, insemnatatea infranarii, desavarsirea judecatii, chipul in care trebuie sa rabde si tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Numai aici poate sa se gaseasca teologia cea desavarsita, aici prezicerea venirii in trup a Domnului Hristos, aici amenintarea judecatii celei vesnice, aici nadejdea invierii, aici teama de iad, aici fagaduinta maririi ce ne asteapta, ca si dezvaluirea tainelor celor nepatrunse, caci toate se gasesc adunate aici, in Cartea Psalmilor, intocmai ca intr-o comoara bogata, care este pusa la indemana tuturor. Si, daca este adevarat ca exista mai multe instrumente muzicale, nu este mai putin adevarat ca profetul a armonizat cartea aceasta cu instrumentul numit psaltire, pentru ca, dupa cum se pare, el a voit sa arate cu aceasta harul Duhului Sfant care rasuna in ea, intrucat dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea isi are cauza sunetelor venita din sus. Intr-adevar, la chitara si la lira sunetul rasuna dedesubtul locului unde sunt atinse coardele si numai psaltirea dintre toate instrumentele muzicale primeste sunetele din partea de sus a ei, indemnandu-ne cu aceasta ca si noi sa ne deprindem a cauta cele de sus si sa nu ne dedam patimior trupului, din cauza placerii ce ne-ar da-o cantecul. De altfel, mai cred ca cuvantul profetic, prin constructia instrumentului acestuia, a voit sa ne arate un lucru adanc si intelept, ca adica toti cei plini de grija si cu sufletele senine pot fi usor condusi pe calea care duce catre cele inalte’’.

Tot Sfântul Vasile cel Mare mai spune despre citirea Psaltirii: „Nici o carte alta slăveşte pe Dumnezeu, aşa ca Psaltirea şi nici că se poate asemăna cu folosul (citirii) ei’’.

Parintele Paisie Olaru: “Diavolii se tem de psalmi pentru ca, cine se roaga cu psalmi, ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor, spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu acestea, sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei. (…) Psaltirea unita cu postul si cu smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor.”

Sfântul Atanasie cel Mare: “Cine citeşte Psalmii, acela – lucru minunat – rosteşte cele scrise ca pe nişte cuvinte ale sale, îi cântă ca şi cum ar fi scrişi de dânsul sau despre dânsul, îi citeşte şi îi înţelege ca şi cum ar fi alcătuiţi de dânsul. Cuvintele Psalmilor servesc pentru cei ce-i cântă ca o oglindă în care el îşi priveşte sufletul său şi rostind cuvintele le simte ca izvorând din fiinţa sa”.

Staretul Varsanufie de la Optina despre puterea Psaltirii: ’’Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: „Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?” I-am răspuns  sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”. A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el. „Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.” I-am răspuns: „Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Din istoria sfântă a Sfintei Scripturi ştim că citirea sau cântarea psalmilor este izgonitoare a duhurilor necurate, căci aceasta a făcut David, cântând în faţa Regelui Saul (c. 1025 î.e.n.), cum citim la I Regi XVI, 14 şi 26, deoarece psalmii sunt rugaciuni scrise sub insuflarea Duhului Sfant

Sunt mănăstiri care au rânduială de a citi necontenit la Psaltire, ziua şi noaptea, aceasta se mai numeşte şi ’’Psaltirea neadormită’’.

Conform tipicului, Psaltirea se citeşte în Biserică în cadrul celor şapte Laude. Psaltirea este poate cea mai citită carte în Biserică după Sfânta Evanghelie.

Creştinii au obiceiul de a citi Psaltirea şi la priveghiul celor răposaţi, dar şi după trecerea lor la cele veşnice se obişnuieşte ca aceia din familie să o citească pentru odihna sufletelor lor ca Dumnezeu să le ierte păcatele şi să-i aşeze în ceata drepţilor.

Când Psaltirea este folosita si in canonul personal de rugaciune, este bine ca sa se faca cu binecuvantarea preotului duhovnic.