Cuvinte duhovnicești la Duminica Fiului Risipitor

Iubiți frați întru Hristos! Iată astăzi s-a petrecut și slujba de Duminică a Fiului Risipitor. Totodată treptat ne pregătim să intrăm în Postul Mare.

Cu înțelepciune Biserica a stabilit toate pregătirile și ferice de cel care face ascultare de Biserică și trece toate treptele așa cum e dat de Sfinții Părinții. Aceluia va fi mult mai ușor să se nevoiască și să între prin ușile pocăinței în Postul acesta. Acelui smerit și ascultător totdeauna este mai ușor să treacă prin toate necazurile și scârbele vieții acesteia. Însuși Dumnezeu îl acoperă și îl ajută. Tare suntem legați cu sufletul, cu inima, cu mintea, cu trupul și altele de viața aceasta pământească, de grijile ei încât avem nevoie de o pregătire ca să venim în noi înșine, să ne pocăim din tot sufletul de păcate, nu prin grabă ori pe fugite, ci, cât e de posibil nimic să nu ne încurce.

Un om avea doi fii… fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă… dar venindu-și în sine, a zis: “…Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-I voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta, nu mai sânt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi”. Și sculându-se a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și I s-a făcut milă și alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat… (Luca, 15).

Asta este pilda pe scurt din Evanghelia care s-a citit astăzi. În ea se arată cât e de pierzător pentru om să umble după voia sa, cât e de pierzătoare viața petrecută în desfrânări. Se arată la ce a ajuns omul trăind așa viață, că dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-I dădea (Luca 15, 16) și la urmă se arată câtă dragoste are Dumnezeu către cei păcătoși care se căesc, încât nici oamenii cei drepți, cum era fratele a lui acel fiu risipitor, nu o înțeleg.

Arhimandrit Ilie (Cleopa) spune în predica sa: “În pilda Fiului Risipitor vedem că el nu făcuse fapte de pocăință, adică încă nu-și făcuse canonul păcatelor sale cu care a supărat pe părintele său. Ci numai venindu-și în sine și cunoscându-si starea jalnică în care ajunsese prin depărtarea de părintele său a atras asupra sa mila și îndurarea Părintelui său care cu atâta bucurie și cu prăznuire l-a primit. Cu adevărat, frații mei, smerenia și pocăința iartă multe păcate și fără alte fapte bune. Ce fapte bune putea să facă tâlharul răstignit alături de Hristos când mâinile și picioarele lui erau legate? Dar strigarea lui din inimă i-a fost de ajuns: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta (Luca 23, 42). Iar Mântuitorul îndată i-a răspuns: Adevăr grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23,43).” (Arhim. Ilie Cleopa. Predici.)

Arhimandrit Chiril (Pavlov) în Duminică Fiului risipitor a vorbit în predică despre păcatul necurăției trupești. Fiul risipitor, (în limba rusă este mai adânc redat sensul – «bludnâi sân») cum vedem că este scris în Evanghelie, și-a risipit averea, trăind în desfrânări (Luca 15,18). Orice păcat este urât înaintea Domnului și îl lipsește pe om de bunăvoința lui Dumnezeu. Dar este un păcat care e prea mârșav înaintea lui Dumnezeu – asta e păcatul necurăției trupești,… care se mai numește ca păcatul voluptății, plăcerii trupești, mai des – curviei sau preacurviei. Acest păcat plăcerii trupești în toate felurile lui este foarte greu, este păcat de moarte și grav se pedepsește de Dumnezeu. …prin curvie se încalcă sfințenia trupului nostru, păcatul curviei ne dezunește de Hristos. Și totuși, scrie la urmă, nu vă deznădăjduiți și voi, dacă ați căzut din oarecare pricină. Nu pierdeți nădejdea, ușile pocăinței încă nu sânt închise, Tatăl Ceresc care este milosârd încă așteaptă întoarcerea fiilor risipitori ai Lui. (Arhim. Chiril (Pavlov). Predici).

De spus mai sus vedem cât e de greu păcatul era fiului risipitor și în ce stare grea se afla. Dar cum ne spune cazania de Duminica de astăzi: “Milostivirea lui Dumnezeu este nemarginită, însă Dumnezeu se milostivește numai spre aceea care se fac vrednici de milostivirea Lui. De te vei pocăi ca fiul cel risipitor, vei dobândi iertarea păcatelor și harurile cele dumnezeiești, pe care le-a dobândit acela… Hotărăște-te din tot sufletul și din toată inima să părăsești păcatul și să te întorci la Dumnezeu… mergând să te mărturisești, zi: “Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu!” Astfel fiind pregătit du-te la duhovnic, care ține locul lui Dumnezeu și Mântuitorului tău, în ceasul mărturisirii tale.

Venind însă la dânsul, să nu aștepți ca unul care ai fi fără de glas, să te întrebe el și tu numai să răspunzi, das au nu, ci cu grai spune tu păcatele tale, cu întâmplările lor. Spunându-le pe le, să nu ți le acoperi prin îndreptățiri, să nu osândești pe alții, zicând: “Greșit-am la cer și înaintea lui Dumnezeu.” În chipul acesta te vei urca din treaptă în treaptă pe scara cea mântuitoare a pocăinței adevărate și vei afla milostivirea lui Dumnezeu, Care îți va ierta ție toate păcatele tale și te va învrednici de harurile Sale cele dumnezeiești. ” (CAZANIA Duminicii XXXIV după pogorârea Sfântului Duh)

Mare atenție către pocăință pentru a ne uni cu Domnul ne atrage și Sf. Ignatie Breanceaninov: “Din Evanghelia de astăzi noi ne învățăm că din partea omului pentru pocăința lui reușită și aducătoare de roadă trebuiesc: vederea păcatului său, conștientizarea lui, căirea de dânsul, mărturisirea lui. Pe acela care se întoarce la Dumnezeu cu așa stare a inimii, încă de departe fiind, îl vede Dumnezeu, îl sărută cu al său har.

Cu mare înțelepciune Biserica a stabilit citirea acestei pilde înainte de începerea Patruzecimii. Care veste poate fi mai mângâietoare pentru păcătosul, care stă în nedumerire înaintea ușilor pocăinței, decât vestea de nesfârșită și nespusă milă a Tatălui Ceresc către păcătoșii care se căiesc?

Iubiți frați! Să întrebuințăm timpul, stabilit de sfânta Biserică pentru pregătirea de nevoință în sfânta Patruzecime, potrivit desemnării lui. Să-l întrebuințăm pentru contemplație a marii milei lui Dumnezeu către oameni și către fiecare om, care vrea prin adevărată pocăință să se împace și să se unească cu Dumnezeu.

Timpul vieții noastre pământești este fără de preț: în timpul acesta noi hotărâm a noastră veșnică soartă. Să se dăruiască nouă să hotărâm a noastră veșnică soartă întru mântuirea noastră, în bucurie nouă! Să fie bucuria noastră fără de sfârșit. Să se unească ea cu bucuria îngerilor lui Dumnezeu! Să se îndeplinească și săvârșească bucuria îngerilor și a oamenilor în săvârșirea voii Tatălui Ceresc!

Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceștia mici (Matei 18,14) oameni, depreciați și știrbiți de păcat. Amin.” (Sf. Ignatie Breanceaninov. Predici.)