Comunitatea monahală

Comunitatea monahală

Datele privind numărul călugărilor de la înființarea schitului sunt practic lipsă. Primele informații de acest fel se referă abia la începutul sec. XIX. În 1815, sub stăreția ieromonahului Macarie, în schitul Țigănești, viețuiau ieromonahii Mitrofan, Moisei și Lavrentii, schimonahul Avramii, monahii Kornilei, Ioan, Ioasaf, Varsanovii și Vichentii, în total 10 persoane[1]. În 1816 schitul Țigănești a fost cel mai populat dinte toate schiturile de călugări din Basarabia, având 19 persoane[2]. În 1820-1821, în schit viețuiau 16 monahi, iar numărul fraților nu se știe[3].

În 1835, în schit viețuiau 12 monahi, inclusiv un stareț ieromonah, 2 ieromonahi, 5 monahi și 4 frați de ascultare[4]. În 1851 , numărul viețuitorilor se reduce la 9 persoane,  inclusiv un egumen, starețul schitului; 4 ieromonahi, un monah si 3 frați de ascultare[5]. Peste un deceniu, în 1860, la Țigănești erau 12 persoane: starețul ieromnah, 2 ieromonahi și 9 călugări[6]. În 1864-1867, după state, conform statisticii, în schitul Țigănești erau necesari 9 monahi. De facto erau 9 călugări și 4 frați de ascultare, în total 13 pesoane[7]. În 1883, comunitatea monahală număra 16 viețuitoti[8].

În 1900, totalul viețuitorilor de la Țigănești se reduce la 10 persoane, inclusiv 3 ieromonahi în state, un ierodiacon, 3 monahi și 3 frați de ascultare[9]. Peste patru ani, în 1904, numărul total al călugărilor din schitul Țigănești s-a ridicat până la 48 de viețuitori, motivele fiind deocamdată neclare[10].

Potrivit unei inscripții marginale dintr-o veche carte bisericească, actualmente în biblioteca mănăstirii de călugări din Hârbovăț, stabilim că în 1914 comunitatea monahală era condusă de ieromanahul Agatanghel, care a venit din mănăstirea Hârbovăț. Printre viețuitori sunt menționați trapezarul Ivan Coșulinschi, un ascultător din satul Cobâlca; ieromonahii Gurie, Bonifatie și Isachie; ierodiaconii Nicanor, Ioachim, Paisii, Tarasii ș. a.

În 1918, odată cu obținerea statului de mănăstire, la Țigănești, sub stăreția ieromonahului Augustin, comunitatea monahală număra 56 de persoane: 8 ieromonahi, 4 ierodiaconi, 11 monahi și 31 de frați în ascultare[11]. În anii 1920, numărul călugărilor este în continuă creștere, ajungând la 65 de viețuitori: 10 ieromonahi, 4 ierodiaconi, 15 monahi, 4 frați rasofori, 32 frați de ascultare[12]. În 1933, casier al mănăstirii era ieromonahul Ioachim (Bocan)[13]. S-a născut în 1877, numit frate în 1908; hirotonisit ierodiacon (1910) și ieromonah (1915). Gratificat cu bederniță (1920) și cu Cruce de aur  (1925).

Odată cu declanșasrea celui de-al Doilea Război Modnial, starețul mănăstirii Țigănești, protosinghelul Simon, împreună cu câțiva călugări, s-a refugiat în România, revenind în 1941[14]. În 1941-1944, aici viețuiau un stareț, un protosinghel, un duhovnic protosinghel, un casier ieromonah, un econom ieromonah, un ecleziarh ieromonah, un arhondar ieromonah, 7 ieromonahi, 5 ierodiaconi și 15 monahi, în total 34 persoane[15]. Ieromonahul Veniamin îndeplinea funcția de econom (din 1940). S-a născut în 1901, a fost tuns în monahism în 1933, peste un an, în 1934, a fost hirotonisit ierodiacon, iar în 1939- ieromonah. Ieromonahul Misail a fost numit în 1940 ecleziarh al mănăstirii. S-a născut în 1890, a intrat ca frate de ascultare în 1919, tuns în monahism în 1921. Hirotonisit ierodiacon în 1934 și în 1940- ieromonah. Din 1941 funcția de arhondar a fost îndeplinită de ieromonahul Apolinarie, fost refugiat. S-a născut în 1901, a sstudiat la Școala de Câtăreți din Chișinău, a intrat ca frate de ascultare în 1927 și a fost tuns în monahism în 1929. Hirotonisit ierodiacon (1935) și ieromonah (1941).

După 1944, autoritățile sovietice au încercat de câteva ori sa desființeze comunitatea monahală de la Țigănești, dar la mănăstire continuau să intre viețuitori noi: astfel, în 1943 au venit 3 persoane, în 1944 – 8, iar în 1945 – 16 persoane[16]. În 1945, pe timpul starețului Ioachim (Burlea), aici locuiau 49 de viețuitori, dintre care 6 călugări și 29 de frați de ascultare, în mănăstire intrând și câteva persoane noi. În 1948, duhovnic al mănăstirii Țigănești a fost ieromonahul Gherasim (Gherasim Zaharovici Verejan)[17]. S-a născut la 1 octombrie 1884, în satul Ghetlovo, raionul Bravicea, într-o familie de țărani săraci. A studiat la școală (1905-1908), apoi la Bravicea. A fost tuns în monahism de arhimandritul Gherman cu numele de Gherasim (1920). În 1922 a fost hirotonisit ierodiacon, în 1927- ieromonah, a îndeplinit funcția de econom al mănăstirii Hârjauca. Din cauza bolii a demisionat și atunci mitropolitul Gurie l-a desemnat blagocin al mănăstirii. Din 1 octombrie 1944 s-a aflat la Țigănești, a lucrat preot la parohia satului Sângereii Vechi primind în schimb produse alimentare pentru întreținerea comunității monahale. La 22 septembrie 1948, starețul Ioachim (Burlea) l-a desemnat duhovnic la mănăstirea de călugărițe Hirova.

În 1951, starețul mănăstirii Țigănești, arhimandritul Ioachim, în discuție cu împuternicitul Consiliului în problemele Bisericii Ortodoxe Ruse P. Romenski, a menționat că ,,acum nu vin ascultători noi. Mai înainte veneau tinerii din familii sărace, care nu aveau mijloace pentru trai, iar acum ei pleacă la lucru în colhoz, unde nu sunt asigurați cu totul sau pleacă să studieze în diferite școli de agronomie, de învățători, șoferi, tractoriști, combaineri”[18]. În 1953 numărul viețuitorilor A crescut puțin după desființarea comunității monahale de la Curchi[19], de unde au fost transferați aici 12 călugări.Prin dispoziția episcopului Nektarie pentru acești călugări au fost transmise starețului Țigăneștilor 10 580 ruble – ,,pentru înveșmântarea lor”[20]. În 1957, la mănăstire erau 50 de viețuitori, inclusiv 8 minori[21]. În anul închiderii mănăstirii, la 1 ianuarie 1959, la Țigănești erau 55 de viețuitori, dintre care 7 monahi cu vârsta între 18 și 30 de ani, 8 – între 30 și 40 de ani, 4 monahi de 40-50 de ani, 13 viețuitori de 50-60 de ani, 12 cu vârsta peste 60-70 de ani și 11 persoane în etate, trecute de 70 de ani[22].

O persoană controvesrată din cadrul comunității monahale a fost arhimandritul Varlaam (Vladimir Mihailovici Chirița)[23]. S-a născut în 1909, moldovean. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Iași, filiala din Chișinău. În 1935 a fost hirotonisit ierodiacon, peste un an- ieromonah, iar în 1940 – arhimandrit. A avut de suferit în timpul administrației sovietice în special ca urmare a politicii de închidere a mănăstirilor. În 1956 a fost condamnat conform art. 54, punct 10 al Codului Penal al URSS[24], iar la 31 iulie 1958 a fost lipsit de rangul duhovnicesc de către Sfântul Sinod[25]. Tot aici s-a nevoit și fost egumenul de la mănăstirea Noul Neamț, care după 8 ani de Gulag a fost îndreptat la Țigănești[26].

La închidere, 3 iulie 1959, obștea monahală de la Țigănești număra 55 de viețuitori[27]. Tabloul final către 7 septembrie 1959 al comunității a fost următorul: din 55 de călugări d ela Țigănești, 22 au fost transferați la mănăstirea Hârbovăț, 3 – la Căpriana; 16 persoane au plecat pe la casele lor; un călugăr a intrat la studii la Seminarul Teologic; 9 monahi au fost repartizați pe la parohiile rurale. Cei plecați acasă au luat cu sine produe alimentare, bani, haine, încălțăminte[28]. Printre călugării transferați la Căpriana se numără și ieromonahul Apolinarii (Alexandr Petrovici Macrinici)[29]. S-a născut în 1902, avea studii primare. În 1919 a intrat ca frate de ascultare la mănăstirea Țigănești, tot atunci a fost tuns în călugărie. Aproximativ jumătate de an, prin 1949, a fost starețul mănăstirii Dobrușa, după care revine la Țigănești unde s-a aflat până în 1959. După lichidarea mănăstirii, a fost transferat la mănăsirea Căpriana, unde a viețuit până în 1962, când a fost închisă și ea, după care a locuit la niște rude din Chișinău. A decedat în 1980.

La redeschidere, în 1992, mănăstirea Țigănești a avut numeroase dificultăți în ceea ce privește dezvoltarea comunității monhale, formată inițial din 2 călugări și 10 frați de ascultare. La 26 august 1993, odată cu sfințirea pristolului bisericii, au fost hirotonisiți doi slujitori noi ai mănăstirii: ieromonahul Irinarh si ierodiaconul Vladimir[30]. Prin 1993, lista viețuitorilor mănăstirii se prezintă astfel: stareț, ieromonah Irinarh (Ioan Costru); blagocinul mănăstirii, ieromonahul Spiridon (Simion Marin), născut la 26.II.1976 și tuns în călugărie la 26.VIII.1993, absolvent al Seminarului Teologic de la Noul Neamț; econom, monahul Anastasi (Crăciun), născut la 25.IV.1966 și tuns în monahism la 23.IV.1998; arhimandritul Serafim (Cojocaru), născut 24.X.1931 și tuns în călugărie la 25.VIII.1956; schieromonahul Pantelimon (Tălămbuță), născut 01.III.1926, tuns în monahism la 17.IV.1998; ieromonahul Vichentie (Atrocini), născut la 28.IX.1973 și călugărit la 05.VIII.1996; ieromonahul Sevastian (Balan), născut la 21.III.1971 și tuns la 31.XII.1998; ieromonahul Avraam (Stavinschi), născut la 05.V.1936 și călugărit la 05.V.1997; ierodiaconul Roman (Ruslan Pașa), născut la 23.III.1979 și primit în călugărie la 22.III.1999; ierodiaconul Achepsim (Fiodorov), născut la 15.VIII.1924; monahul Varlaam (Ganciu), născut la 27.II.1963 și călugărit la 14.IV.1998; monahul Ioan (Tabora), născut la 14.IV.1972 și tuns în monahism la 22.III.1999; monahul Varfolomei (Costru), născut la 07.IX.1928 și călugărit la 28.XI.1999; rasofor Varnava (Bostănică), născut la 25.IX.1977 și tuns în  călugărie la 28.XI.1999[31]. În 2000 a fost hirotonisit în rangul de ieromonah ierodiaconul Roman (Pașa) și în rangul de ierodiacon – monahul Ioan (Igor Tabora). La 19 decembrie 2000, schieromonahul Pantelimon (Tălămbuță) a fost decorat cu Crucea de aur. În 1995, comunitatea monahală era constituită din stareț, egumenul Irinarh, arhimandritul Serafim, schieromonahul Pantelimon, 5 ieromonahi – Spiridon, Vichentii, Avraam, Sebastian, Vavila; ierodiaconul Roman; 6 monahi – Varlaam, Varnava, Varfolomei, Patrocl, Zosima, Gherman; 10 frați de ascultare; în total 26 de viețuitori[32]. În 2000 comunitatea monahală includea deja 28 de monahi și frați de ascultare[33].

În 2009, la mănăstirea Țigănești viețuiau în total 22 de persoane: starețul Irinarh, egumenul Sebastian; shimonahul Pahomii; 5 călugări – Iganatii, Isidor, Ieremia, Ioan, Varnava; 3 ieromonahi – Zosima, Gherman, Roman; ierodiacon Rostislav și 10 frați de ascultare.

La 28 noiembrie 2010, pentru activitate sărguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe, la Sfânta Liturghie din mănăstirea Țigănești, ieromonahul Gherman (Grigore Cibotaru) este decorat cu dreptul de a purta Cruce pectorală aurită. Ieroshimonahul Avraam (Andrei Stavinschii) a fost avansta la treapta de schiegumen, iar ieromonahul Spiridon (Simion Marin) a fost hirotonisit în egumen[34].

La 1 februarie 2011, PS Episcopul Petru de Ungheni a oficiat serviciul divin la mănăstirea Țigănești, care a fost precedat de sfințirea pristolului din biserica cu hramul Maica Domnului Izvorul Tămăduirii. Mai mulți slujitori s-au învrednicit de divesrse distincții mitropolitane: ieromonahul Spiridon (Marin) a fost ridicat la treapta de egumen, ieromonahul Roman (Pașa) – numit egumen, ieroschimonahul Antonie (Stavinschii) – schiegumen, ieromonahul Gherman (Ciubotaru) a primit dreptul de a purta Cruce de aur, ieromonahul Zosima (Scurcan) și ieromonahul Veniamin (David) au primit dreptul de a purta bederniță, iar ierodiaconul Rostislav (Boldișor) – dreptul de a purta orar dublu. La 1 noiembrie 2011, la mănăstirea Țigănești, mitropolitul Vladimir a săvârșit două hirotonii: monahul Ioachim (Cârlan) a fost ridicat la trapta de ierodiacon, iar ierodiaconul Tihon (Codrean) – de ieromonah[35].

În 2012, comunitatea monahală condusă de Irinarh (Costru) numără în total 16 persoane, dintre care un schiegumen, 2 egumeni, 4 ieromonahi, un ierodiacon și 7 monahi[36].

[1] Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 16.

[2] Numărul călugărilor în eparhie în 1816, în AB, Chișinău, 1936, an. 8, nr. 4, p. 241.

[3] ANRM, F. 205, inv. 1, dosar 2871, f. 20v. Anii 1820-1821.

[4] ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 1207, f. 22, Сведения о настоятелях и монахах монастырей Кишиневской Епархий за 1835 год.

[5] ANRM, F. 208, inv. 3, dosar 3284, f. 115v. Формулярные списки монахов, служителей монастырей за 1851 год.

[6] ANRM, F. 205, inv. 1, dosar 1186, f. 40v. Сведения о состоянии монастырей, монастырских настоятелях и архимандритах, цинутных протоиреях и чиновниках Кишиневской Дикастиерии за 1860 год.

[7] Егунов. А.  Записки, том 1, с. 32.

[8] Ганицкий М., Монастыри в Бессарабии, в КЕВ, 1883, №. 16,  с. 550.

[9] ANRM, F. 208, inv. 12, dosar 139.

[10] Arbore Z, Dicționar geografic al Basarabiei, p. 215.

[11] Puiu Visarion, Mănăstirea Țigănești, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p. 62.

[12] Mănăstirile și schiturile din Eparhia Chișinăului și Hotinului, în Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, p. 5.

[13] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 56.

[14] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 55. Formularele se serviciu ale mănăstirilor din Eparhia Chișinăului pentru anul 1942; Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 148, док. 19.

[15] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 55.

[16] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 165-179, док. 28.

[17] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 368-371. Autobiografia ieromonahului Gherasim din 22 septembrie 1948, док. 83.

[18] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 567-568, док. 135.

[19] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 677, док. 177.

[20] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 2, с. 181, док. 20.

[21] ANRM, F. 3046, inv. 1, dosar 76, f. 30.

[22] AOSPRM, F. 51, inv. 19, dosar 188, f. 40.

[23] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 2, с. 243, док. 51.

[24] AOSPRM, F. 51, inv. 14, dosar 80, p. 105-106. Информационный доклад о положении и деятельности монастырей в Модовской ССР за 1954 год.

[25] Beșleagă Vladimir, Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959, Chișinău, Prut Internațional, 2006, p. 39-40.

[26] Тафуня Ириней, История Ново-Нямецкого монастыря, с. 179-183. 51, inv. 19, dosar 82, f. 260.

[27] ANRM, F. 3046, inv. 1, dosar 91, f. 72.

[28] AOSPRM, F. 51, inv. 9, dosar 82, p. 260.

[29] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 1, с. 475, док. 112.

[30] Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei, dosarul mănăstirii Țigănești.

[31] Ibidem, anul 1993.

[32] Ibidem, anul 1995.

[33] Брихунец Е., Бызгу Е. Свято-Успенский Цыганештский монастырь, в. Монастыри. с. 300-301.

[34] Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei, dosarul mănăstirii Țigănești, anul 2010.

[35] http://www.mitropolia.md/main/show_article/6453, accesat 15 noiembrie 2011.

[36] http://manastireatiganesti.md/obstea/, accesat 20 iunie 2012.

Share