Complexul monahal

Nu cunoaștem cu precizie anul edificării bisericii de lemn, de vară, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dar se știe că prin anii 1828 schitul avea o singură biserică, din bârne, tencuită, acoperită cu șindrilă[1]. Din partea de sud se înălța o cloponiță de lemn, cu trei clopote, de 4, 2 și de 1,28 puduri. În total erau 15 chilii: pentru comunitatea schitului și chilia starețului, care împreună cu 6 chilii ale fraților erau de lemn, iar clădirile noi erau acoperite cu șindrilă. Unele erau destul de vechi, deși trainice, acoperite cu stuf.

Prin anii ’30 ai sec. XX, în arhiva mănăstirii Țigănești se aflau căteva dosare cu referință la planurile, cărțile de hotărnicie și actele privind funcționarea locașului. Șt. Ciobanu a depistat și câteva dosare legate nemijlocit de construirea celor două biserici ale mănăstirii[2]. Dosarul nr. 3 (perfectat în română și rusă), făcea referință la construcția unei noi biserici de piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnuli, conform planului elabortat de arhitectul Neyman. Banii pentru lucrările de construcție au fost adunați cu condică de milă de la diferiți donatori, de la binevoitori creștini, deveniți  ctitori[3]. Dosarul a fost început la 24 februarie 1846 și finalizat la 29 mai 1853, limitele cronologice permițându-ne să acceptăm aceste date drept începutul și sfințirea construcției bisericii. Totdeauna în dosarele din 1851 era menționat faptul că schitul Țigănești avea o biserică nouă, din piatră, acoperită cu tablă, cu un singur pristol sfințit cu numele Adormirea Maicii Domnului[4], a cărei construcții a fost finisată la 15 august 1850, în timpul stăreției egumenului Victor[5]. Pe atunci în schit erau 10 chilii de lemn; de lemn era și trapeza.

Cât privește construcția bisericii de iarnă cu pristolul sfințit în numele Sfântului Nicolae și a clădirilor adiacente, dosarul cu nr. 4 a fost perfectat în limba rusă, fiind început la 9 martie 1868, adică la pornirea lucrărilor de construcție: «Дело Цыганештсого скита о постройке теплой церкви Николаевской и при ней корпуса. Началось 9 Марта 1868-го года». Conform dosarelor, această biserică a fost construită grație suportului financiar al negustorului din Chișinău Hristofor Carandje Iscrov, în timpul stăreției ieromonahului Ghedeon[6]. Biserica de iarnă, din piatră, a fost finisată în 1874; era acoperită cu tablă zincată[7]. Alături de biserica iarnă a fost ridicată și o clopotniță de piatră.

În conformitate cu planul elaborat de arhiepiscopul Dimitrie (Sulima), stareții mănăstirilor erau obligați să prezinte regulat informații privind locașurile conduse, și anume câte biserici sunt, din ce sunt construite, acoperișul lor, prezența clopotnițelor; dacă sunt chilii pentru călugări și stareț, cum este îngrădită mănăstirea. Analizând raportul starețului schitului Țigănești, constatăm, în primul rând, că la începutul anilor 1880 toate clădirile erau din lemn: biserica Adormirea Maicii Domnului cu clopotniță alăturată, care avea trei clopote cu greutate între unu și 4 puduri; 16 chilii pentru frați, dintre carte 7 erau acoperite cu șindrilă, iar restul erau de lemn, vechi și acoperite cu stuf; schitul era îngrădit cu un gard simplu de nuiele[8].

În 1900, printre clădirile complexului monahal se numărau stăreția cu patru camere, trapeza de piatră, bucătăria, brutăria, un havuz mare de piatră cu un mezanin, diferite anexe gospodărești din lemn[9]. Cu referință la 1902 s-a păstrat solicitarea starețului schitului Țigănești, ieromonahul Sinesie, privind construcția unei ,,fabrici” de vin și a unei cârciumi noi de către comunitatea monahală de la Țigănești, anexând devizul de cheltuieli necesar în acest scop și raportul financiar[10]. Contractul pentru realizarea obiectivelor de cnstrucție a fost semnat cu un locuitor al satului Răciula, anume Procopie Kirilov. Viitoarea ,,fabrică” de vin și crama urmau să fie construite din materialele schitului, pe un fundament de piatră, cu o lungime de 8 stânjeni, 4 stânjeni lățime, înălțimea de 4 arșini, cu tavan de lemn, acoperită cu șindrilă, cu două porți. Acoperișul de pe crama veche trebuia sa fie transferat de frații ascultători pe pivnița mănăstirească. Pentru lucrările de construcție schitul Țigănești era obligat să achite 250 de ruble, 30 puduri de porumb și un butoi de vin de 50 vedre. Între 1903 și 1906 au fost construite chilii noi pentru comunitatea monahală[11]. Proiectul și devizul de cheltuieli au fost expediate spre examinare Comitetului de Construcții al Basarabiei, unde au fost avizate pozitiv de arhitectul principal Cupcea.

În 1902 pentru reparația bisericii de iarnă și a clădirii ,,stăreției vechi” au fost utilizați 13 000 de lei, iar pentru construcția clădirii noi a trapezei au fost cheltuiți 30 000 de lei[12]. În următorii ani ,,…reparația bisericii s-a făcut cu osteneala părinților, din fondurile mănăstirii, lucrarea fiind condusă de părintele arhimandrit Ioachim, călugăr plin de evlavie și duh bisericesc”[13]. Ioanichie de la mănăstirea Noul Neamț a încercat să îndemne călugării la nesupunere pentru care fapt a fost transferat la mănăstirea de călugări Japca. Este mai apropiată de stilul arhitectural moldovenesc, deși a suferit și ea influențe ale altor stiluri arhitecturale.

Printre clădirile exterioare, adică cele deținute de mănăstirea Țigănești în afara complexului monahal, sunt menționate: ,,două case în orașul Chișinău, pe strada Mareșal Badoglie, nr. 11 (actualmente str. Armenească – n.n.), construite în anul 1853 din piatră și acoperite cu țiglă, compuse din cinci apartamente cu toate instalațiile. Casele au fost donate mănăstirii de către burgheza Ecaterina Penceva din Chișinău; o clădire cu două nivele și pivniță sub ea, contruită din cărămidă și acoperită cu oale, situată la gura văii Țigănești”[14].

În perioada interbelică complexul arhitectural al mănăstirii Țigănești includea biserica de vară de piatră; biserica de iarnă de piatră; stăreția cu patru camere și arhondaricul cu trei camere într-o clădire cu biserica de iarnă, călduroasă; un corp de clădire pentru ieromonahi și ierodiaconi (cu 16 camere); un corp pentru monahi și frații de ascultare cu 12 odăi; un corp cu bucătăria, trapeza și chiliile (12 camere); o casă pentru închinători (cu 7 camere); o altă casă pentru închinători lângă biserica de iarnă (cu trei camere); o casă la Chișinău, strada Armenească, 13; o cișmea clădită; diferite anexe gospodărești.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial clădirile interioare și exterioare ale mănăstirii Țigănești se aflau într-o stare satisfăcătoare, unele din ele necesitând însă măsuri de reparație urgentă. Dosarele de arhivă pentru 1941-1942 privind mănăstirea Țigănești ne oferă valoroase informații privind starea clădirilor care țineau de complexul monahal: ,,Biserica de vară cu un singur pristol sfințit în numele Adormirii Maicii Domnului, cu clopotniță, contruită în 1850 din cauza operațiunilor militare necesită reparațiuni în exterior. Biserica de iarnă,cu hramul Sfântul Nicolae, construită în 1874, a avut de suferit din cauza cutremurului ce avea nevoie de reparațiuni în interior și exterior”[15].

Mănăstirea Țigănești poseda diferite clădiri și anexe gospodărești, care formau un adevărat complex monastic, fără a căror descriere tabloul privind arhitectura mănăstirii ar fi incomplet și unilateral. Astfel, în componența mănăstirii se aflau edificii plasate atât în curtea mănăstirii, cât și în exteriorul său, adică după hotarele mănăstirii, de exemplu, la Chișinău, în 1942 fiind descrisă detaliat starea lor: o casă mixtă construită din lut cu nuiele și acoperită cu șindrilă, compusă din 7 camere și o sală care serveau pentru odihna enoriașilor. A fost zidită în anul 1854 și se afla în stare pornită spre dărâmare. Hambarul de lemn și acoperit cu șindrilă a fost construit în anul 1855 pentru păstrarea cerealelor și necesita reparații la acoperiș. O clădire cu două etaje construită în anul 1856 din piatră și acoperită cu tablă, cu două camere sub care se afla izvorul mare din centrul mănăstirii. Un corp de case construit în anul 1874 din piatră și acoperit cu tablă, cu pivniță sub el, în mijlocul căruia se afla biserica de iarnă, încadrată de 13 încăperi ocupate o parte de stăreție și o parte de arhondărie. O cramă de lemn acoperită cu șindrilă, construită în anul 1876, cu pivniță de piatră sub ea pentru păstrarea vinului. Un corp de case construit în anul 1890 din piatră și acoperit cu șindrilă, compus din 13 camere și 3 săli. Servea ca locuință pentru călugări. Șindrila de pe acoperiș fiind distrusă, avea nevioe urgentă de a fi înlociută cu olane. Urmau: un corp de case construite în anul 1904 din piatră și acoperit cu tablă, compus din 16 camere de locuit pentru călugări și patru săli. O casă construită din vălătuci și acoperită cu țiglă compusă din 8 camere de locuit pentru frați și două săli, zidită în anul 1910. Un corp de casă construit din piatră și acoperit cu oale, compus din bucătărie, brutărie și trapeză – o parte din care nu era terminată. Construcția a fost începută în 1920 și avea nevoie de repararea acoperișului. Două șoproane construite din lut cu nuiele și acoperite cu stuf din care unul servea ca grajd construit în anul 1886, iar altul – în 1920, serveau pentru păstrarea uneltelor agricole și adăpostul vitelor cornute. O clădire contruită din lut cu nuiele, aproape distrusă, unde era plasată fierăria mănăstirească. O șura acoperită cu stuf pentru adăpoostul vitelor cornute mari, două mori mici de apă în stare veche[16].

În primii ani postbelici clădrile mănăstirești nu au fost reparate și cu timpul s-au distrus din cauza lipsei de finanțe și materiale de construcție necesare pentru reparație și restaurare, deși unele din ele reprezentau veritabile monumente de istorie și arhitectură. Către anul 1955 situația s-a schimbat puțin, mănăstirile erau preocupate de reparații și înfrumusețare, bisericile mănăstirești au fost reparate și ele, s-a acordat atenție și reparației curente a anexelor gospodărești și caselor de locuit[17]. Reparațiile cosmetice ale clădirilor mănăstirești din perioada sovietică, plasarea aici a spitalelor sau a anexelor gospodărești, caselor de odihnă sau a taberelor de copii au avut, de regulă, un impact negativ masiv asupra edificiilor de cult, undele ajungând în final într-o stare dezastruoasă.

Odată cu redeschiderea, în 1992, a mănăstirii Țigănești, arhimandritul Artemie (Bocșa), împreună cu comunitatea monahală, a început lucrările de raparație a bisericii de vară și a chiliilor pentru frați. Prima biserică restaurată din complexul monahal a fost biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului. Pictura de interior a fost executată de pictorul Andrei Calmațui, iar iconostasul a fost realizat de Andrei Suman și Vasile Roadedeal. Restaurarea acestei biserici a fost posibilă grație Departamentului Mitropolitan Arhitectură, Restaurare și Pictură bisericească sub conducerea prot. mitr. Manole Brihuneț[18].

În prezent, ansamblul monastic este construit din trei biserici, dintre care cea de iarnă, cu hramul Sfântul Nicolae, este incadrată într-un corp de chilii comun cu stăreția; trei corpuri de chilii și alte două corputi mari în care se află bucătăria și trapeza. Locul central îl deține biserica de vară Adormirea Maicii Domnului. O frumusețe aparte le au iazul mănăstirii și havuzul, care în timpul sărbătorii Botezul Domnului devin neîncăpătoare. A treia biserică din cadrul complexului monahal este dificată recent, în 2009, și poartă hramul Icoana Maicii Domnului Izvorul Tămăduirilor[19].

[1] ANRM, F. 2058, inv. 1, dosar 2871, f. 20 verso. Anii 1820-1821.

[2] Дело Цыганештского скита о постройке новой Церкви Успенской по плану архитектора Неймана. Начато 24 февраля 1846 года; кончено 29 мая 1853. A se vedea: Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 11.

[3] Micșunescu Dimitrie, Vizitând mănăstiri, p. 57-60.

[4] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 54-75.

[5] ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3284, f. 110. Anul 1851.

[6] ANRM, F. 208, inv. 12, dosar 139, f. 185; Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 6-8, dosarul mănăstirii Nr. 2.

[7] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 54-75.

[8] Ганицкий М., Монастыpи в Бессарабии, в: КЕВ, с.550.

[9] ANRM, F. 208, inv. 12, dosar 139.

[10] ANRM, F. 208, inv. 4, dosar 2589, anul 1902.

[11] ANRM, F. 6, inv. 4, dosar 996. Anii 1903-1906.

[12] ANRM, F. 1135, inv. 1, dosar 8, f. 9v-10.

[13] Micșunescu Dimitrie, Vizitând mănăstiri, p. 57-60.

[14] Puiu Visarion, Mănăstirea Țigănești, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p. 61.

[15] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212, f. 54-75.

[16] Ibidem.

[17] Православие Молдавии. Власть, верующие, том. 2, с. 285, док. 54.

[18] Arhiva personală prot. mitr. M. Brihuneț.

[19] Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei, dosarul mănăstirii Țigănești.