Dumninica a cincea după Paști (a Samarinencei)

În aceasta zi, Dumninica a cincea după Paști, prăznuim sărbătoarea Samarinencei. Deoarece în această zi Iisus S-a mărturisit în chip lămurit pe Sine, Mesia, adică Hristos, sau uns, căci (Mesia pe evreiește însemnează uns), de aceea cred că s-a așezat acest praznic în săptămâna de la jumătatea Cincizecimii, și pentru că El a făcut minunea de la scăldătoarea oilor, în Duminica dinaintea acesteia.
Hristos a stat de vorbă cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, pe care o săpase însuși Iacov și o dăruise lui Iosif, fiului său. Nu samarinenii sânt aceia care au locuit întâi acel munte, ci Israeliții. Aceștia împotrivindu-se lui Dumnezeu, pe vremea împăratului Faches, au fost supuși la biruri de către Asirieni, care au pus stăpânire pe acel loc, după două năvăliri, una după alta. Pe vremea împăratului Osie, Israeliții s-au aliat cu Egiptenii; dar Asirianul aflînd aceasta, i-au dus pe ei în Babilon, iar în locul acela a hotărât să locuiască felurite neamuri.

Deci, Domnul a venit în Sihar cam pe la ceasul al șaselea din zi și obosit fiind de drum, s-a oprit să se odihnească; și în timp ce ucenicii se duseseră să cumpere mâncare, o femeie oarecare din cetate a venit ca să scoată apă. Iisus a cerut femeii apă; ea însă și-a arătat mirarea, spunându-i că Iudeii nu au nici o părtășie cu Samarinenii; căci Îl cunoscuse și după vorbă și după port că nu era samarinean. Dar Iisus o îndrumeză către cele înalte, aducând vorba despre apa duhovnicească, care este apa cea îmbelșugată și curățitoare; că Duhul își găsește totdeauna asemănarea cu apa și cu focul… Că dacă va bea cineva din apa aceasta, nu va înseta niciodată.

Femeia cere lui Hristos să-i dea această apă… apoi Îl întreabă și despre locul unde s-ar cuveni să se închine lui Dumnezeu: În Somor sau în Ierusalim! Că Samarinenii, ca unii ce erau nedesăvârșiți, nu-și puteau închipui că Dumnezeu este pretutindeni, ci socoteau că Dumnezeu petrece numai acolo unde se închinau ei, adica în muntele Garizim, pentru că acolo s-a dat binecuvântarea de Dumnezeu; sau pentru că acolo Avraam, pentru prima dată zidise lui Dumnezeu jertfelnic. După cum și Iudeii, la rândul lor, ziceau: Numai în Ierusalim se cade să ne închinăm lui Dumnezeu; de aceea se și adunau acolo pretutindeni, la praznice. Hristos răspunde femeii, zicând: Din Iudei este mântuirea lumii; dar Dumnezeu este nematerialnic și cei ce se vor învrednici să se închine Lui, nu I se vor mai închina cu jertfe sângeroase, ci în Duh și în adevăr. Sau și așa: Vor cunoaște pe Dumnezeu nu singur, ci în Duhul cel Sfânt și în Fiul; că Acesta este adevărul. Femeia Îi vorbește din nou: Auzim din Scripturi că va veni Mesia, care este Hristos. Dar Iisus, cunoscând bunăvoința femeii și că Samarinenii știau și ei cele cu privire la Mesia, din cărțile lui Moise și mai ales din locul acesta: “Că prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeu”, ca și din multe altele, zice: Eu sânt Mesia!..

Femeia ducându-se în cetate și spunând acolo cele ce i se întâmplase, toți de acolo s-au ridicat și au venit la Hristos, încredințați că femeia nu s-ar fi învinuit pe sine, de nu ar fi cunoscut vreun lucru mare și rugându-L îndelung, L-au înduplecat să petreacă la ei două zile. Și rămânând El acolo, a făcut multe minuni, care nu au fost scrise de Evangheliști, din pricina mulțimii lor.

Aceasta este Samarineanca, numită mai târziu de Hristos, Fotini, și care împreună cu cei șapte copii ai săi s-au încununat cu cununa muceniciei, în vremea lui Neron împăratul, după ce a fost cercată cu mult chin, cu crestături, cu tăierea sînilor, cu zdrobirea brațelor, cu înfigere de așchii de trestie pe sub unghii, cu turnare de plumb topit pe gât și cu alte chinuri fără de număr.

Cu rugăciunile muceniței Tale Fotini, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.