Repere istorice

Mănăstirea  de călugări Țigănești cu hramul adormirea Maicii Domnului, una dintre vechile mănăstiri moldovenești, este așezată în zona de codru a Moldovei, departe de aglomerația urbană, într-o vale pitorească, între două dealuri, care încep de la râul Ichel și de la satele Onești și Țigănești[1]. Dinspre sud curge Ichelul, dinspre vest vin trei izvoare, care în mijlocul locașului sfânt formează un iaz[2]. Denumirea Mănăstirii provine de la satul cu același nume din apropiere[3].

    Repere istorice

Data exactă a fondării schitului anterior nu se cunoaște, dar în baza unui zapis (diată) făcut de ieromonahul Samuil (1760) se poate constata că acesta există de mai multă vreme, după cum urmează din copia documentului: „Copia și tălmăcirea de pe o diată scrisă rusește, arătătaore de hotarul părții de moșie a schitului Țigăneștii, de la ieromonahul Samuil, nacealnicul numitului schit, din veleatul 1760, februarie, din care se vede că scrie aceste. Părinți sfinți blagosloviți-mă și mă iertați pe mine păcătosul, pre cine Dumnezeu îl va învrednici ca să trăiască întru acest sfânt lăcaș, să caute din sus de mănăstire în deal de lângă Balta Lată, că acolo iaste piatra de hotar, care hostar iaste pus de răzeșii din Cobâlca ce au fost dat și zapis de stăpânire mănăstirii, care zapis s-au prăpădit când era gonire despre tătari, căci năpădindu-mă pe drumul ce merge la Săsăni pe Vatici, tatarii au luat toate lucrurile mănăstirești întru care au fost și zapisul de moșie și cine va tăce și va tăinui să fie afurisit iar pe mine păcătosul să mă iertați. 1760. În adevărat iscălit ieromonahul Samuil, de pe iscălitură corect Cavaler Petr Curnițchi”[4].

În istoriografia națională sunt  vehiculate două date privind fondarea schitului. Conform primei versiuni, schitul de monahi Țigănești a fost înființat în anul 1725 de boierul Lupu Gheuca[5] și de răzeșii originari din comuna Cobîlca (actualmente satul Codreanca) și Țigănești, care au dăruit și lotul de pământ necesar[6]. Într-o circulară a Înaltului Tribunal de Apel din 4 noiembrie 1825, cu nr.1 141,  se menționa că ,,această mănăstire există de mai bine de o sută de ani”, adică a fost fondată prin anul 1725[7], ceea ce consună cu cele în zapisul lui Samuil din 1760, care vorbea de vechile hotare ale proprietății funciare ale schitului, delimitate prin pietre de hotar.

În conformitate cu documentele de arhivă de la începutul sec. XIX (cea de-a doua versiune), schitul de călugări de trai comun cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Țigănești a fost fondat in 1741[8] de boierul moldovean stolnicul Lupu Gheucu[9]. Însă actele confirmative (gramote și danii) lipsesc.[10]În sprijinul acestei aserțiuni vine ulterior și A. Zașciuk[11]: ,,Refugiindu-se de la tătari, un oarecare boier moldovean, Lupu Gheucu a ridicat o biserică de lemn pentru credincioși, unde au început să locuiască călugării, printre păduri și numeroase izvoare. După o nouă incursiune a tătarilor –  este vorba de ultimul jaf la care a fost supusă o bună parte a Țării Moldovei, în anul 1758, de către tătarii din Bugeac – , prin demersurile domnului Moldovei Teodor Callimah (1758-1761) la Poarta Otomană, în  scurtă vreme tătarii au fost impuși să se retragă”[12].

Călugării care părăsiseră schitul s-au reîntors după un timp anume la fostul lor schit, încercând să intre în posesia pământurilor pe care le stăpâneau până la invazia tătarilor. După cum reiese dintr-o mărturie a unui grup de  răzeși din satul Cobâlca (19 mai 1806), ,,în vremea când s-au făcut schitul acesta, au fost dat o moșii cu moșiea Cobâlca. Și pe urmă, șetrarul Ene, ginerele Lupului Gheuca, ce au fost trăitori în satul Țigănești, dumnealui și-au ales dreptele părțile lui, cumpărături și danii ce au o bucată de loc despre apus a răzeșilor de Cobâlca, unde este schitul acesta. Și în vremea când s-au făcut schitul, au cerut domnului Lupu Gheuca la răzeșii de Cobâlca loc pentru schit. Și cu învoială am dat loc pentru schit,cât ar trebui pentru schit, adică cât s-au socotit, în care s-au fost dat și zapis la mâna călugărilor…”[13]. Din acest zapis rezultă că schitul a fost fondat pe moșia satului răzeșesc Cobâlca, drept loc servindu-i părțile donate atât de răzeșii din partea locului, cât și de Lupu Gheuca și de ginerele său, șetratul Ene. În 1813, răzeșii din satul Cobâlca au mai donat schitului un lot de pământ, asupra căruia dețineau planuri cadastrale[14].

În 1814 s-au iscat primele conflicte cu medelnicerul Lupu pentru moșia Țigănești, megieșă cu schitul de călugări cu același nume. Problema consta în faptul că anterior o parte din moșie a aparținut răzeșilor din satul Cobâlca, care au donat-o schitului Țigănești, ieromonahul starețul Macarie având câteva judecăți în acest sens cu medelnicerul Lupu[15]. Administrația schitului a intrat într-un litigiu cu medelnicerul din satul Olănești Lupu Rosset (Rosăt)[16], care își revendica o parte din proprietatea funciară considerată de călugări că ar fi a schitului. La judecată călugării, în lipsa documentelor de proprietate ( acestea au fost luate de tătari), au pierdut litigiul în favoarea boierului Lupu Rosset. După rezolvarea în acest fel a conflictului, pământurile schitului s-au redus la 48,1 desetine.

În 1816, medelnicerul Lupu Rosset roagă să i se permită  zidirea bisericii vechi din satul Țigănești pe un loc nou, având și aprobarea mitropolitului  Gavriil Bănulescu-Bodoni[17]. Acest medelnicer a înaintat numeroase pretenții față de comunitatea monahală, finalizate în 1833 prin decizia Senatului, cu transmiterea celor 38 de fălci de pământ disputate în folosința schitului[18].

Analizând sursele arhivistice și documentele istorice, se poate presupune că 1725 ar putea fi anul așezării pe aceste meleaguri a unor călugări, care în 1741 a obținut statutul de schit. Vechimea schitului este confirmată și de dosarele în limba română, pe anii 1760-1806, 1813, 1814, 1815, 1817, 1819, 1822, 1825, 1832, 1833, care reprezintă variate planuri și acte de hotărnicie[19].

În 1846, pe timpul stăreției egumenului Victor, în locul bisericii de vară de lemn, ,,cu donațiile binefăcătorilor creștini”  a fost ridicată una de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului[20], sfințită în 1850[21].

Construcția bisericii de iarnă, cu hramul Sfântul Nicolae, a durat între 1868 și 1874[22]. A fost ridicată în stil moldovenesc, cu ajutorul enoriașilor și al negustorului din Chișinău Hristofor Carandje Iscrov.

În anul 1918, schitul de călugări Țigănești este deja atestat cu statut de mănăstire[23]. Sub prima ocupație sovietică (1940-1941), comunitatea monahală de la Țigănești a avut de suferit din cauza distrugerii patrimoniului deținut. Au fost sechestrate pădurile eparhiale, în ura față de tot ce este sacru, sovieticii au comis numeroase jafuri și distrugeri[24]. Situația a început să se amelioreze în 1941-1944, statul român acordând anumite mijloace financiare pentru reparația complexului monahal și pentru redresarea economiei mănăstirești.

După 1944, autoritățile sovietice au încercat de câteva ori să închidă mănăstirea Țigănești. Prima tentativă a avut loc în 1945, pe timpul starețului Iochim ( Burlea). În 1953 mănăstirile erau frecventate mai ales la marile sărbători, când, de exemplu, la Țigănești se adunau câteva sute sau chiar o mie de persoane[25]. În timpul sărbătorilor erau improvizate și iarmaroace, unde se puteau procura produse agricole sau animaliere, dar și iconițe sau cruciulițe simple[26].

Fiind un așezământ cu o gospodărie bine așezată și cu o comunitate integră, mănăstirea Țigănești a devenit ținta autorităților sovietice în timpul celui de-al doilea val de lichidare a locașurilor sfinte, declanșat în anii 1957-1959. Impozitarea excesivă, prestările enorme în produse agricole și animaliere față de stat, subminarea autorității administrației mănăstirii și a viețuitorilor de aici au devenit metodele preferate ale ideologiei sovietice în lupta declanșată împotriva sacrului. Astfel, mănăstirea a fost impusă, prin diferite modalități, inclusiv intercalarea pământurilor mănăstirești în terenurile agricole ale colhozului, să cedeze din pământuri.

Deși era una dintre mănăstirile economic stabile, Țigănești a avut de suferit mult odată cu măsurile statale de închidere a locașurilor sfinte. În conformitate cu programul autorităților sovietice de lichidare a mănăstirilor, se preconiza transferul călugărilor, cu toată averea lor, la alte mănăstiri, iar pământurile, construcțiile bisericești și gospodăriile urmau să fie transmise în folosința colhozurilor din localitate[27]. Printre ,,Propunerile privind reducerea numărului mănăstirilor” din 23 ianuarie 1959 (semnate de P. Romenski, N. Șilințev, S. Kolesnik) figurau și: ,,Reducerea numărului de mănăstiri de la 15 la 3; închiderea mănăstirilor de călugări Țigănești, alături de Dobrușa, Pripiceni, Căpriana, Suruceni, păstrând numai mănăstirile de călugări Chițcani și Hârbovăț; transmiterea pământului și anexelor gospodărești pentru casele de odihnă, casele de copii, sanatorii, iar călugării a-i transfera cu lucrul în colhoz; cei bolnavi și invalizi să fie plasați în casele de invalizi”, – măsurile fiind promulgate prin hotărârea Biroului CC al PC al Modovei ,,Despre mănăstirile RSSM” din 23 ianuarie 1959[28].

Hotărârea Consiliului Miniștrilor al RSSM nr. 255-22c din 5 iunie 1959 ,,Despre reducerea mănăstirilor pe teritoriul RSSM Moldovenească” prevedea închiderea și lichidarea până la 1 august 1959 a mănăstirii cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Țigănești. În așa fel, la 3 iulie 1959, mănăstirea Țigănești a fost desființată (împreună cu mănăstirea Hirova, Vărzărești și Suruceni)[29]. Clădirile mănăstirii Țigănești au fost transmise Ministerului Asigurării sociale pentru transferarea aici a casei de invalizi din Lipcani[30]. În anul 1959 au fost mutați 53 de invalizi.

Biserica de vară Adormirea Maicii Domnului a fost transformată în depozit pentru spital, unde se păstrau medicamentele și inventarul, iar în pronausul bisericii  de vară a funcționat un magazin. În biserica de iarnă cu hramul Sfântul Nicolae a fost deschis salonul pentru bolnavi. Din 1961 și până la redeschiderea mănăstirii, în ansamblul monastic a funcționat un spital pentru alienați.

În 1992, odată cu prăbușirea regimului sovietic și grație solicitărilor insistente ale enoriașilor și ale comunității monahale, mănăstirea Țigănești a fost redeschisă. În 2009 a fost binecuvântat sfântul antimis pentru biserica Izvorul Tămăduirilor ( mănăstirea Țigănești)[31].

Actualmente, mănăstirea Țigănești rămâne a fi loc de reculegere deosebit de îndrăgit de credincioși. Sute de oameni din toată țara au venit a doua zi de Crăciun, 8 ianuarie 2012, la mănăstirea Țigănești. Până și un ansamblu de cântece populare din Rusia, dar și un grup din batalionul de geniu ,,Codru” au venit să-i colinde pe călugări[32]. După slujba oficiată, creștinii de la Țigănești au avut parte de un concert de sărbătoare. Colindătorii din mai multe raione ale țării s-au întrecut în colinde în cadrul spectacolului ,,Colindăm iarna”. Enoriașii și comunitatea monahală au rămas încântați de colinde și de atmosfera de sărbătoare. Și la sfintele sărbători ale Botezului Domnului, mănăstirea Țigănești a devenit neîncăpătoare, heleșteul din centrul complexului primind toți doritotii de a se cufunda în apele sale reci.

[1] Satul Țigănești, județul Orhei, așezat într-o vâlcea ce se deschide din stânga, în valea Ichelului;satul Onești,    județul Orhei, așezat pe malul drept a Ichelului.

[2] Arbore Z.,Dicționar goegrafic al Basarabiei. Chișinău, Museum, 2001, p. 215.

[3]  ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3274, f. 7v; Защук А., Материалы, c. 215-216; Puiu Visarion, Mănăstirile din Basarabia, p. 59; Micșunescu Dimitrie, Vizitând mănăstiri, p. 57. A nu se confunda cu mănăstirea de monahii cu același nume de lângă Snagov din județul Ilfov, vezi: Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în CMI. Secția din Basarabia. Chișinău, Tipografia Eparhială ,,Cartea Românească”, 1931, vol. III, p. 3-18.

[4]ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3274, f. 7v. Сведения о монастырях и скитах Кишиневской Епархии, составленные для Одесского общества истории и древностей. 30.X.1840 – 08.III.1843. Document publicat și în: Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în CMI, p. 3-18.

[5]Mai multe dosare dau următoarele variante de ortografie a numelui întemeitorului schitului:Lupu/Lupull/Luppu Deuca/Deucu/Gheucu. În dosarul de arhivă din anul 1820 este ortografiat, în slavonă, cu grafie chirilică, ,,Луппу Деука”, adică Luppu Gheuca.

[6] Mănăstirile și schiturile din Eparhia Chișinăului și Hotinului, în Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia). Ediție specială, Chișinău, 1992, p. 5; Micșunescu Dimitrie, Vizitând mănăstiri, p. 57-60.

[7] Puiu Visarion, Mănăstirea Țigănești, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p. 60.

[8] ANRM, F. 205, inv. 1, dosar 2871, anii 1820-1821, f. 20v.

[9] Documentul nr.III din dosarul nr.1 al mănăstirii Țigănești, citat după Șt. Ciobanu, Mănăstirea Țigănești, în:CMI, 1931, p. 13-18:,,Adeverim cu această mărturia noastră la mâna dumisali nacealnicu ot schitul Țâgănești, precum să se știe că în vreme când s-au făcut acesta a fost dat tot moșia Cobâlca și pe urmă și săteanul Ene Lupului Gheuca ce au fost trăitor în satul Țâgănești sau ales drept părțiile cu cumpărături și danii ce au avut de vale satului Țâgănești și au rămas o bucată de loc despre apus a răzășilor unde este schitul acesta  și în vreme când sau făcut schitul au cerut de la Lupu   Gheuca la răzășii din Cobâlca loc pentru schit cât ar trebui pentru schit … în care s-au fost dat și zapis la măna călugărilorîn care pre parg arată și cum din tămplările vremelor arată că lau prăpădit și spre încredințare ne am și iscălit în 1806 Maiu 19 zi” [semnăturile lizibile a cinci răzăși și câteva indescifrabile].

[10] ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3274, f. 7v. Сведения о монастырях и скитах Кишиневской Епархии, составленные для Одесского общества истории и древностей. 30.X.1840 – 08.III.1843.

[11] Защук А., Материалы, c. 215; AOSPRM, F. 51, inv. 9, dosar 44, f. 119. ,,О православных монастырях в Молдавской ССР. Историческая справка”.

[12] Canta Ioan, Letopisețele Țării Moldovei (17471-1769). Ediție de A. Eșanu, V. Eșanu. Chișinău, 1999, p. 31.

[13] ANRM, F. 208, inv. 2, dosar 3273, f. 80v-81. Publicat cu erori de lectură în Ciobanu Șt. Mănăstirea Țigănești, în: CMI, p. 13-18.

[14] ANRM, F. 205, inv. 1, dosar 2871, f. 20v. Anii 1820-1821.

[15] Diferite știri din arhiva Consiliului Eparhial din Chișinău de Const. Tomescu, în AB, Chișinău, 1935, an. 7, nr. 1, p. 20.

[16] ANRM, F. 205, inv. 1, dosar 1957, 160  f. Anii 1817-1821. Дело по рассмотрению жалобы медельничера Лупу Россета на ачальника Цыганештского скита за присвоение земли.

[17] Cererea medelnicerului Lupu Rosăt pentru biserică, în AB, Chișinău, 1938, a. 10, nr. 1-4, p. 26.

[18] Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în CMI, p. 6. ,,…Din mărturisirea oamenilor lăcuitori, răzăși, megieși și împrejinași s-au dovedit că schitul  esti făcut de sardalul Lupu cari au și dat o bucată de loc danii schitului cu zapis și prărăpindu-l după arătarea acelor oameni cari au mărturisit că au știință cât loc au fost ace poiană măsurându-l au aflat la 38 fălci unde le ar fi toată hrana lor.” 

[19] Ciobanu Șt., Mănăstirea Țigănești, în CMI, p. 11.

[20] Защук А., Материалы, c. 216.; Крушеван П. Бессарабия, с. 155.

[21] ANRM, F. 1135, inv. 3, dosar 212.

[22] Ibidem.

[23] Puiu Visarion, Mănăstirea Țigănești, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p. 62.

[24] Guțuleac Alexandru, Profanarea și distrugerea patrimoniului bisericesc sub prima ocupație sovietică (1940-1941), în BȘMNE, S. N., Volumul 13 (26), Enografie și muzeologie, Chișinăau, 2010, p. 229-240.

[25] AOSPRM, F. 51, inv. 14, dosar 80, f. 118.

[26] Православие в Молдавии. Власть, церковь, верующие. 1940-1941. В 4-х томах. Отв. Редактор, составитель и автор предисловия В. Пассат. Том 2. 1953-1960. Москва, РОССПЭН, 2010, с. 16, док. 19.

[27] AOSPRM, F. 51, inv. 19, dosar 188, f. 141.

[28] AOSPRM, F. 51, inv. 17, dosar 37.

[29] AOSPRM, F. 51, inv. 19, dosar 189, f. 1.

[30] AOSPRM, F. 51, inv. 19, dosar 189, f. 67.

[31] Arhiva curentă a Mitropoliei Moldovei, dosarul mănăstirii Țigănești.

[32] http://www.jurnaltv.md/ro/news/spectacol-la-manastirea-tiganesti-326205/, accesat 8 ianuarie 2012