Sfântul Ignatie Briancianinov – Sfaturile să fie ca sarea în bucate

Sfântul Ignatie Briancianinov – Sfaturile să fie ca sarea în bucate

Când este vorba de dat sfaturi, nu ar trebui să vă avântați, ci mai bine să refuzați cu smerenie.

Dacă sunteți siliți să o faceți, spuneți ceva, acolo, ușor, lăsând lucrul în seama Domnului, și așa mai departe. Nu v-am interzis să dați sfaturi, ci doar să faceți asta cu frică de Dumnezeu, cu foarte multă grijă și măsură.

Dacă-l împovărezi prea puțin pe aproapele, nu e nici o nenorocire; dacă-l împovărezi prea tare, poate cu ușurință să sufere o vătămare care să nu se mai vindece, să devină bun de nimic pentru toată viața. Vă spun asta cu lacrimi în inimă, ca om care a văzut și a trecut prin multe experiențe amare!

Ferească-mă Dumnezeu să vă sfătuiesc, în vremea sărăcăcioasă de acum, să ascundeți de aproapele acea puțină, dar mai presus de comorile întregii lumi, cunoașterea de Dumnezeu pe care ați primit-o nu fără nevoință și suferință, dintr-o deosebită milă dumnezeiască! Acum sunt multe cunoștințe de tot felul, singură cunoșterea adevărului a plecat de la oameni.

Foarte bună este vorba rusească: „Dacă nu-i destulă sare, mai adaugi în mâncare, dacă ai sărat prea tare, capeți bețe la spinare”.

Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii, la mângâierea lui Dumnezeu, traducerea de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 69

Share