Pomenirea Aducerii Cinstitelor Moaște ale Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, Episcopul Mirelor Lichiei

Pomenirea Aducerii Cinstitelor Moaște ale Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, Episcopul Mirelor Lichiei

În ziua de 9 mai (22 mai) se prăznuiește Pomenirea Aducerii Cinstitelor Moaște ale Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni, Episcopul Mirelor Lichiei.

În anul 1087, pe vremea Împăratului Alexie Comnenul și a Patriarhului Nicolae Gramaticul, trupul acestui sfânt a fost mutat din Mira Lichiei în Cetatea Bari din Italia.

Aceasta s-a făcut din pricina năvălirii musulmanilor în ținutul Lichiei. Sfântul s-a arătat în vis unui cinstit preot din Bari și i-a poruncit ca moaștele sale să fie aduse în această cetate. La acea vreme Cetatea Bari era ortodoxă, având patriarh orthodox.

Multe minuni s-au arătat în vremea mutării moaștelor Sfântului Nicolae, fie prin atingerea lor, fie prin mirul ce izvora cu îmbelșugare dintr-însele. Tot în această zi se pomenește și minunea pe care Sfântul Nicolae a săvârșit-o cu Regele sârb Ștefan din Deceani, dându-i înapoi vederea.

Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin!

 

Share