Părticică din moaștele Sfinților Mucenici din Aiud

Părticică din moaștele Sfinților Mucenici din Aiud

Despre sfinţii mucenici de la Aiud am auzit prima dată abia în Postul Paştelui din anul 2011, când în Baia Mare s-a desfăşurat o conferinţa pe această temă şi la care au fost aduse şi câteva sfinte moaşte.

Am rămas impresionat la finalul conferinţei de faptul că aceste sfinte moaşte izvorâseră mir în repetate rânduri şi am fost foarte bucuros că m-am putut închina lor. Din păcate, ulterior nu am mai făcut prea mari eforturi de a cerceta şi mai multe despre cele petrecute la Aiud în timpul regimului comunist. Aşa că a fost nevoie ca sfinţii să se facă şi mai cunoscuţi prin alte „metode”, iar acest lucru s-a întâmplat odată cu acel pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie Boca, din august 2011, când ne-am oprit şi la Schitul „Inălţarea Sfintei Cruci” din Aiud. Am rămas din nou impresionat de forma monumentului, cât şi de osuarul plin cu sfinte moaşte, unde ni s-au spus câteva cuvinte din partea gazdelor locului.

De aici încolo, aceşti minunaţi sfinţi şi-au făcut un loc aparte în inima mea, fiind total cucerit odată cu lecturarea cărţii „Mărturisitorii din închisorile comuniste”, unde am putut afla mult mai multe despre jertfa pentru Hristos a multor tineri, care au preferat să nu facă nici un compromis.

In februarie 2013 am ajuns din nou la Aiud, fiind mult mai conştient de locul unde mă aflu. Emoţiile şi bucuria şi-au făcut repede apariţia odată cu sosirea noastră aici. După o scurtă rugăciune în interiorul monumentului-bisericuţă am coborât în osuar, unde un băiat ne-a spus mai multe despre istoria locului. Am fost foarte bucuros să văd că unde-va, pe perete, este atârnată o imagine cu Părintele Justin Pârvu, iar lângă macheta monumentului de pe masă o iconiţă cu Sfântul Valeriu Gafencu. Un alt lucru pe care l-am aflat a fost că la intrarea în osuar se află şi uşa uneia dintre celulele în care a stat Ioan Ianolide, în timpul celor 21 de ani de detenţie. După ce am sărutat icoana Maicii Domnului cu sfinţii închisorilor am primit câte o sticluţă cu ulei de la candela acestei icoane şi o mică iconiţă cu aceasta, fapt care m-a bucurat nespus.

Din păcate, deşi ne aflăm deja la peste 25 de ani de la căderea comunismului, acest loc este foarte puţin cunoscut pentru majoritatea românilor, cu toate că Părintele Justin Pârvu spunea la un moment dat că Aiudul este Ierusalimul României sau că oriunde calci în zona Râpei Robilor, calci pe moaştele unor sfinţi. Aşa şi este, dacă ne gândim la câţi tineri care şi-au dat viaţa pentru Hristos zac aici. E destul să spunem câteva nume mai cunoscute, precum Daniil Sandu Tudor, Ilarion Felea sau Gheorghe Jimboiu, rugătorul inimii. O mare tristeţe mă apasă ori de câte ori mă gândesc la aceşti mucenici, care deşi se află lângă Domnul Hristos în Ceruri nu se regăsesc în sinaxar, în timp ce sfinţii temniţelor comuniste din Rusia şi Bulgaria au fost canonizaţi deja.

Cu siguranţă că şi puţina noastră rugăciune şi cinstire a lor este unul din motivele pentru care Dumnezeu nu a îngăduit încă canonizarea lor. De altfel, Părintele Justin Pârvu spunea în 2009, la Aiud, următoarele: „să ne rugăm şi să propovăduim cu tot dinadinsul ca Dumnezeu, pe cei mari să îngăduie să ridice la rangul de Sfinţenie pe aceşti mărturisitori. Că iată, vedeţi dumneavoastră, grija cât este de neînsemnată… Iată, pe trupurile lor sunt coteţe de păsări, sunt coteţe de animale, sunt, în sfârşit, locuri unde… e cu totul inadmisibil să se întâmple acest lucru unei ţări ortodoxe şi cu asemenea Ierusalim al Aiudului, Piteşti, Gherla şi toate închisorile României, care a ucis elita poporului şi a neamului nostru, să stăm cu atâta indiferenţă şi să călcăm pe jertfa lor cu nepăsare. Oare nu ne va bate Dumnezeu şi pentru aceste lucruri?”. Cu siguranţă că bătaia lui Dumnezeu se poate vedea cel mai bine în pustiirea la care a ajuns neamul nostru din cauza acestei indiferenţe faţă de sfinţii lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă indiferenţă la adresa lui Dumnezeu.

Aşadar, nu ne rămâne decât să ne apropiem mai mult de sfinţii de la Aiud şi ceilalţi sfinţi ai închisorilor, deoarece ei ne-au arătat în repetate rânduri, mai ales atunci când moaştele lor au izvorât mir, că sunt mai vii decât ne-am putut imagina şi că rugăciunea lor este repede ascultată de Dumnezeu, în ciuda tuturor contestatarilor.

„Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!” (din Acatistul Sfinţilor închisorilor).

Vlad Herman

Share