Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan

Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan

07.07.2012
De prăznuirea Naştereii Cinstitului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, la Mănăstirea Țigănești a fost oficiată cu acest prilej Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Sfântul Ioan Botezătorul este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

În timpul Sfintei Liturghii, Prea Cuviosul părinte Irinarh a ținut în fața credincioșilor un cuvânt de învățătură cu privire la Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc Ioan, dar și despre ce înseamnă adevărata pocaință.

Dupa slujbă întreg soboroul preoțesc dimpreună cu creștinii prezenți s-au deplasat la intrarea  mănăstirii unde a urmat sfințirea unei  sfinte troițe, ctitorie a  doamnei Svetlana Cocu, o buna creștină și binefăcătoare a mănăstirii Țigănești.

La final, părintele Stareț a mulțumit doamnei Svetlana Cocu din numele întregii obști monahale pentru acest dar frumos, care de acum încolo v-a bucura ochii călugărilor dar și a pelerinilor care vor veni la mănăstire.

Share