Hramul bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului ”Izvorul Tămăduirii”

Hramul bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului ”Izvorul Tămăduirii”

În Vinerea săptămânei Luminate la Mănăstirea cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc slujbă închinată Hramului bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirilor”.

S-a petrecut aceasta minune în timpul împăratului Leon cel mare. Mai înainte de a fi împărat fiind un om blând umblând prin locurile acelea a dat peste un om orb rătăcit și l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Și ajungând în locul unde s-a ridicat mai târziu biserica orbul a fost cuprins de o sete arzătoare și l-a rugat pe Leon să-i dea apă ca să-și astâmpere setea.

Iar Leon pătrunzind în desișul din apropiere căuta apă. Iar când se întorcea înapoi i-a sunat în ureche glas de sus care i-a zis: „Nu e nevoie să te ostenești Leone căci apa este aproape”. A auzit glasul de mai multe ori, și i-a zis: „Pătrunde Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați și apoi vei cunoaște cine sunt eu, care sălășluesc aici de multă vreme.” A făcut deci Leon cum îi zisese glasul și îndată orbul a început să vadă.

După ce a ajuns împărat potrivit proorociei Maicii Domnului a zidit lângă acel izvor biserică cu multă cheltuială care se vede și astăzi în apropierea Constantinopolului. Multe și nenumărate minuni s-a săvârșit în acea biserică, căci șchiopii au umblat, orbii au văzut, demonii s-au izgonit.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Doamne miluiește-ne pe noi. Amin.

Share