Duminica izgonirii lui Adam din rai (rânduită de Sfinții Părinți la începutul Postului Mare)

Duminica izgonirii lui Adam din rai (rânduită de Sfinții Părinți la începutul Postului Mare)

22.02.2015 Sfinții Părinți au rânduit pomenirea izgonirii lui Adam din rai la începutul sfântului Post de patruzeci de zile spre a arăta prin aceasta cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului și, iarăși, cât de rușinos lucru este lăcomia și neascultarea.

Așadar, Părinții, lăsând la o parte pe celelalte nenumărate făpturi care pentru om au fost făcute, ne-au pus în față pe Adam cel întâi-zidit ca să ne arate lămurit, întâi, ce mare rău a săvârșit pentru că n-a postit, al doilea, că de atunci răul a fost introdus și în firea noastră și al treilea, că cea dintâi porunca a lui Dumnezeu dată oamenilor este porunca postului.

Adam n-a păzit porunca, ci, ascultând de pântece, dar mai bine-zis, de vicleanul șarpe prin Eva, nu numai că n-a ajuns Dumnezeu, ci și-a atras asupra sa moartea și a dat pieirii tot neamul omenesc. Din pricina desfătării și neascultării celui dintâi Adam, Domnul a postit patruzeci de zile și a ascultat. Pentru aceasta a și fost izvodit de Sfinții Apostoli acest post de patruzeci de zile pentru ca noi, prin paza poruncii, să dobândim cu ajutorul postului nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit pentru că n-a păzit porunca.

Prin urmare, am pătimit atâtea, pentru că Adam n-a postit o singură dată. De aceea se pune acum, la începutul sfântului Post de patruzeci de zile, pomenirea lui Adam, pentru ca aducându-ne aminte ce mare rău a adus nepostirea lui Adam, să ne străduim să primim postul cu multă bucurie și să-l păzim spre a dobândi cu ajutorul lui ceea ce n-a reușit Adam, adică îndumnezeirea. Să plângem cu amar, să postim, să ne umilim până ce ne va cerceta Dumnezeu; căci fără acestea nu căpătăm cu ușurința ce-am pierdut. (TRIOD, Duminica lăsatului sec de brânză).

Iubiți în Domnul frați și surori, de mâine noi întrăm în nevoință mare a sfintei postiri. Cu ce și cum mai bine de început această nevoință? Sfânta Biserica ne îndeamnă pe noi pe sfântul tărâm al postului și pocăinței prin porunca evanghelică a împăcării cu toți frații noștri întru Hristos Iisus, a lăsării și iertării lor tuturor greșelilor lor fața de noi. “Că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, – spune însuși Dumnezeu în Evanghelia de astăzi, – iar de nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșalele voastre” (Matei 6, 14-15). Aceasta este prima și necesară condiție a împăcării noastre cu Domnul, a curățirii și îndreptățirii de păcate.

Evident, că fără sinceră, din toată inimă împăcarea noastră cu toți frații noștri întru Hristos, tărâmul haric a sfântului post va trece pentru noi fără roadă, măcar că noi ne-am stărui să petrecem postul după regulamentul bisericesc. Ce folos va fi de la post, dacă noi strict ne reținem de la mâncare trupească, dar cu mânia și îndărătnicia mâncăm sufletele și inimile apropiaților noștri; dacă ne temem să spurcăm gura cu vreo mâncare oprită, dar nu ne temem de aceea, că din gura aceasta continue să iasă, ca un fum puturos din sobă, cuvintele osândirii, clevetirii și vorbirii de rău, ironii mușcătoare, pline de molimă și ispită sufletească. “Nu știți voi postul care îmi place? – zice Domnul prin proorocul Isaia. Rupeți lanțurile nedreptății, opriți-vă de la viclenia voastră, învățați-vă să faceți fapte bune.” (Isaia 58, 5-7).

Nu numai nici un post, ci și mucenicie n-ar să înlocuiască lipsa de dragoste către aproapele, de acea dragoste care îndelung rabdă, este binevoitoare… nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește… nu se poartă cu necuviință,… nu se aprinde de mânie, nu gândește răul… toate le suferă… toate le rabdă (1 Cor 13, 4-7). (Arhim. Chiril (Pavlov). Predici. Duminica Iertării).

Sfântul Ignatie (Breanceaninov) în predica sa scrie: “Noi căința noastră pentru diferite atracții păcătoase intenționăm să dovedim prin diferite lipsiri, mâhniri trupești: Evanghelia cere de la noi milă înainte de jertfă, ca jertfa să fie bine-primită lui Dumnezeu” (Sf. Ignatie (Breanceaninov), Predici).

Cine vrea, ca căința lui să fie primită ca jertfă prielnică lui Dumnezeu, acela trebuie nu numai să ierte păcatele fratelui său din toată inima, așa, ca nici să nu amintească de aceste păcate, dar trebuie încă să se stăruie să-l facă pe dânsul din vrăjmași frate al său, într-un cuget, într-o gândire cu sine. Fără de asta, cât nu ne-ar dezlega duhovnicul la mărturisire, duhul legat de vrajbă n-ar să dezlege, și Tatăl Ceresc n-ar să lese păcatul nostru. Dumnezeu spune: “Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Dragi frați și surori, creștinii din vechime au avut obicei bun și blagocestiv ca în duminica Iertării să ceară iertare unul de la altul. Să urmăm și noi acestui bun obicei după chemarea Mamei noastre Biserici și să cerem unul de la altul, mai ales de la cei, care – noi știm – cu ceva le-am scârbit. După neputința firii noastre, după împrejurările vieții în condițiile noastre, sunt inevitabile ciocnirile, supărările, de atâta să ne stăruim prin iertarea reciprocă să înmuiem, ușurăm sufletele noastre și relațiile între noi. (Arhim Chiril (Pavlov). Predici. Duminica Iertării).

Share