Despre moarte și gîndul la moarte

Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toți cei care au umblat după slavă omenească și s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârșit s-au căit, dar poate prea târziu…
Prin aducerea aminte de ceasul morții, scăpăm de părerea de sine și de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după naștere, ce suntem astăzi și ce vom fi mâine, și să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.

Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smerește pe om și ne dă râvnă pentru rugăciune și, uneori, și lacrimi.  Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândești la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în așteptare, că vine Domnul curând!…

Din temerea de moarte se nasc lacrimile și căința pentru păcate.  Ce poți face astăzi nu amâna pe mâine, că nu știi dacă mai ajungi ziua de mâine.  Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!  Să facem cu toții fapte vrednice de rai și să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu greșească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie și îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tinerețea este ca o floare de primăvară, iar bătrânețea ca un soare la asfințit, gata în tot ceasul de moarte.
În viața mea am văzut sfârșitul multor părinți și credincioși, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!

Extrase din cartea „Parintele Paisie de la Sihla”